Update articol:

Partenerii din proiectul Smart Grid CARMEN au depus la data de  31 august 2022 aplicația pentru obținerea finanțării prin programul „Connecting Europe Facility”

Proiectul Smart Grid Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN) este dezvoltat de către Delgaz Grid SA și CNTEE Transelectrica SA în parteneriat cu operatorul de transport maghiar, MAVIR Magyar Villamosenergia-ipari Átviteli Rendszerirányító ZRt.

Din luna mai, când proiectul a primit aprobarea finală de la Uniunea Europeană și a fost inclus pe lista a cincea a Proiectelor energetice de Interes Comun (PIC), CARMEN a bifat cu succes toate etapele și cerințele pentru a deveni eligibil la accesarea finanțării prin programul „Connecting Europe Facility”  al Comisiei Europene,  dedicat Proiectelor de Interes Comun.

Astfel, la data de 31 august 2022, Partenerii Proiectului au înaintat aplicația pentru obținerea finanțării  nerambursabile în cadrul apelului de proiecte deschis aferent programului menționat.

Proiectul CARMEN are o valoare de aproximativ 120 milioane euro, iar investiția vizează lucrări care se vor desfășura pe durata a 4 ani, în perioada 2023-2026, în scopul tranziției infrastructurii din zona de concesiune a Delgaz Grid S.A. și a CNTEE Transelectrica S.A., spre conceptul de Smart Grid.

„Împreună cu partenerii noștri mai parcurgem o etapă importantă în derularea acestui proiect strategic pentru companiile noastre, dar și pentru sistemul energetic românesc. Printre alte obiective, Proiectul CARMEN va contribui în mod direct la creșterea capacității rețelelor de preluare a energiei produse descentralizat. În acest fel îi sprijinim pe clienții care doresc în număr din ce în ce mai mare să devină prosumatori prin instalarea de capacități de producere a energiei din surse regenerabile. Astfel, contribuim la efortul general pentru decarbonificarea, digitalizarea și securitatea energetică”, declară Volker Raffel, CEO al E.ON România.

„Felicităm partenerii din Proiectul CARMEN, precum și pe colegii noștri din echipa de implementare pentru avansul rapid în derularea acestei inițiative din domeniul energetic. În ultimul an au avut loc progrese semnificative pentru ca acest proiect să prindă contur. Proiectul CARMEN tocmai a marcat un stadiu esențial în ceea ce privește demersurile pentru obținerea surselor de finanțare care vor susține derularea și implementarea acestuia. Prin eforturile comune ale părților implicate în dezvoltarea Proiectului Carmen și un parteneriat serios, vom parcurge etape importante în realizarea obiectivelor care vizează creșterea performanțelor sectorului energetic național și facilitarea gradului de interoperabilitate între sistemele energetice europene”, declară Gabriel Andronache, CEO CNTEE Transelectrica SA.

Proiectul de Interes Comun CARMEN urmărește dezvoltarea unei rețele inteligente de transport și distribuție în scopul îmbunătățirii calității serviciilor oferite clienților și realizării de investiții care să asigure respectarea standardelor de performanță obligatorii, prin modernizarea şi digitalizarea infrastructurii de energie electrică.

Parteneriatul implică dezvoltarea primului Smart Grid PCI din România cu impact transfrontalier, care va determina numeroase beneficii la nivelul întregii regiuni est-europene (Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria), din perspectiva fluxului energetic și a digitalizării rețelelor de transport și distribuție.

În cadrul proiectului vor fi modernizate stații și posturi de transformare, linii aeriene de înaltă tensiune, vor fi implementate tehnologii IT și de comunicații specifice, vor fi instalate mijloace moderne de control ale tensiunii la nivelul sistemului energetic (sisteme FACTS) în rețeaua electrică de transport și va fi dezvoltata platforma de partajare a datelor operaționale măsurate.

CARMEN va contribui în mod direct la creșterea capacității de preluare în rețeaua de joasă tensiune a electricității produse din surse regenerabile de către prosumatori, proiectul reprezentând un pas extrem de important în direcția accelerării decarbonificării şi digitalizării rețelei de transport şi distribuție a energiei electrice gestionate de partenerii implicați în proiect.

Proiectul CARMEN a fost inițiat de către Delgaz Grid SA, în parteneriat cu CNTEE Transelectrica SA și operatorul de transport şi de sistem din Ungaria MAVIR, în vederea adaptării la cerințele impuse de noua politică energetică asumată la nivel european și, implicit, de către statele membre prin Planurile Naționale în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice. În urma evaluărilor instituțiilor europene, CARMEN a obținut statutul de Proiect de Interes Comun și a fost inclus în Lista a 5-a de PCI a Uniunii Europene.

Proiectele de Interes Comun sunt proiecte-cheie de infrastructură energetică transfrontalieră pentru construirea unei piețe europene interne a energiei mai integrată și mai rezilientă și pentru urmărirea obiectivelor în materie de energie și climă. Actuala Listă PIC cuprinde 98 de proiecte:

67 de proiecte în domeniul transportului și stocării energiei electrice, 20 în domeniul gazelor naturale, 6 proiecte de rețele de CO2 și 5 proiecte de rețele electrice inteligente.

BVB | Știri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (29/09/2022)

Notificare - tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (29/09/2022)

Notificare prag detineri/vot <5%

Erste Group Bank AG (EBS) (29/09/2022)

Notificare - detineri > 5%

PROMATERIS S.A. (PPL) (29/09/2022)

Modificari in structura actionariatului

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (29/09/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)