Update articol:

PATRES salută modificările aduse de Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților la Legea 123 și acte normative: “Se acordă un sprijin real pentru prosumatori”

  • PATRES apreciză inițiativa Comisiei de specialitate de modificare a cadrului legal de funcționare a pieței centralizate a energiei astfel încât aceasta să fie mai prietenoasă cu sursele regenerabile de energie. Ne exprimăm speranța că ANRE si OPCOM vor veni cu acele mecanisme, prin legislația secundară, care să permită o mai buna integrare a energiei din surse regenerabile

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES salută modificările aduse de Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 și la alte acte normative, ce să regăsesc într-un proiect de lege ce va fi supus aprobării Plenului Camerei Deputaților în ședința de mâine, 30 iunie.

Martin Moise, Prim Vicepreședinte PATRES: “Considerăm că proiectul de lege, la care s-a lucrat foarte mult în Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, reprezintă un sprijin, în mod special, pentru prosumatori. Apreciem inițiativele Comisiei de specialitate, care a depus – în permanență – eforturi pentru susținerea prosumatorilor. Remarcăm faptul că prin mai multe amendamente/articole nou introduse în proiectul de lege, ce modifică Legea 123, și alte câteva acte normative se face un mare pas înainte pentru societățile comerciale si autoritățile publice care vor să devină prosumatori. Ne exprimăm speranța că și Plenul Camerei Deputaților va vota aceste modificări”.

Astfel, la propunerea Comisiei de industrii și servicii, orice prosumator, indiferent de putere sau dacă e persoană fizică, juridică sau autoritate locală, să fie exceptat de la obligația de achiziție de certificate verzi pentru autoconsum, dacă a produs energia din surse regenerabile. În prezent, există obligația să cumpere certificate verzi pentru consumul propriu, o situație cel puțin discutabilă.

Prosumatorii care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 100 kW pe loc de consum (se extinde de la 27 kW cât este în prezent la 100 kW) vor putea vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE.

Tot la inițiativa Comisiei de industrii și servicii, producătorii de energie electrică şi autorităţile publice care deţin centrale electrice din surse regenerabile de energie cu puteri instalate de cel mult 3 MW pe producător, pot încheia contracte negociate direct, doar pentru energia provenită din aceste centrale, numai cu furnizorii consumatorilor finali pentru vânzarea energiei electrice şi/sau a certificatelor verzi. De notat că s-a șters din articolul inițial sintagma: „care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi sau care au beneficiat de sistemul de promovare și dețin certificate verzi”. Se dă astfel posibilitatea tuturor deținătorilor de centrale cu putere sub 3 MW să poată vinde energia excedentară direct către furnizori și nu prin intermediul bursei. Din păcate, bursa de energie OPCOM impune în continuare produse standardizate, inflexibile, care sunt complet inadecvate acestor mici producători.

PATRES apreciază că, prin aceste trei articole, se vor stimula investițiile pentru autoconsum în zona prosumatorilor, persoanelor juridice sau autorităților publice care dețin suprafețe mari de acoperișuri și au consum mare de energie, cum ar fi de exemplu: mall-uri, supermarketuri si hipermarketuri, fabrici, sedii de institutii, etc. Sperăm că și autoritățile statului, în mod special autoritățile locale, să înțeleagă oportunitatea și să înceapă să instaleze panouri pentru autoconsum pe clădirile primăriilor, școlilor, grădinițelor și ale cladiri pe care le dețin.

Totodată, PATRES apreciză inițiativa Comisiei de specialitate de modificare a cadrului legal de funcționare a pieței centralizate a energiei astfel încât aceasta să devină mai prietenoasă cu sursele regenerabile de energie. Printr-un nou amendament introdus în proiectul de lege, “ANRE va avea dreptul să aprobe introducerea și utilizarea de produse specifice în cadrul anumitor modalități de tranzacționare pe piața concurențială angro, pentru asigurarea unei flexibilității în încheierea tranzacțiilor cu energie electrică la termen, inclusiv cu profile flexibile de livrare adecvate producătorilor de energie din surse regenerabile”.

Ne exprimăm speranța că ANRE si OPCOM vor veni cu acele mecanisme, prin legislația secundară, care să permită o mai buna integrare a regenerabilelor. Fără astfel de mecanisme sau posibilitatea contractelor bilaterale directe de tipul PPA, investițiile noi sunt de neconceput și investitorii vor ocoli în continuare piața de energie din România.

Penalizări de 5-10% din cifra de afaceri pentru manipularea pieţei de energie electrică

BVBStiri BVB

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (10/07/2020)

Initierea programului de rascumparare de actiuni

FONDUL INCHIS DE INVESTITII BET FI INDEX INVEST (BTF) (10/07/2020)

Materiale info investitori - Document cu informatii esentiale

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (10/07/2020)

Renuntarea domnului Iulian Robert Tudorache la mandatul de Administrator

SOCEP S.A. (SOCP) (10/07/2020)

Decizie ASF nr.817/08.07.2020 de aprobare a documentului de fuziune