Update articol:

Percheziţii ale Parchetului european în Arad privind o fraudă de trei milioane de euro din fonduri europene

Kovesi

Birourile Parchetului European (EPPO) din Timişoara şi Bucureşti au desfăşurat percheziţii la Arad şi în alte locuri, într-o anchetă cu privire la o presupusă fraudă la un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 estimată la peste trei milioane de euro din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi din surse naţionale, anunţă pe site parchetul.

Potrivit anchetatorilor, administratorul întreprinderii beneficiare – al cărei nume nu este divulgat de EPPO – a falsificat declaraţii ale unor lucrări care nu au fost executate în întregime.

Acesta a trimis organismului intermediar de gestionare a fondurilor UE facturi fiscale, rapoarte de lucru şi devize care păreau să ateste finalizarea unor lucrări care, în realitate, nu au fost executate în întregime.

În cursul percheziţiilor, luni, au fost confiscate sume de bani – 112.000 de euro şi 17.300 de lei – şi date şi dispozitive de stocare media, anunţă parchetul.

Percheziţiile au fost efectuate cu susţinerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, precizează EPPO.

Parchetul european este ”ministerul public” independent al UE, însercinat cu urmărirea, anchetarea şi aducerea în faţa justiţiei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (17/04/2025)

Informatii ulterioare publicarii Convocatorului AGOA din 29/30 aprilie 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/04/2025)

Masuri adoptate de Consiliul de Supraveghere

LION CAPITAL S.A. (LION) (17/04/2025)

Autorizare administratori societate

SIMTEL TEAM (SMTL) (17/04/2025)

Semnarea unui contract semnificativ in legatura cu proiectul Giurgiu