Update articol:

Percheziții DNA în Portul Constanța (surse Agerpres); Conducerea Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa pune la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate

Sursa foto: facebook.com/transportevents

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, peste 40 de percheziții în Portul Constanța, au informat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, sunt vizate fapte de dare și luare de mită.

Conducerea Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa a transmis că oferă tot sprijinul anchetatorilor şi le pune la dispoziţie toate documentele solicitate, potrivit News.ro.

”Referitor la acţiunea DNA declanşată în această dimineaţă în Portul Constanţa, vă informăm că Administraţia Porturilor Maritime oferă tot sprijinul necesar organelor judiciare.

Directorul general şi directorul financiar pun la dispoziţia procurorilor DNA toate documentele solicitate, toate informaţiile necesare în sprijinul desfăşurării anchetei. Orice informaţie pe acest subiect va putea fi furnizată, conform legii, doar de instituţiile abilitate”, au transmis reprezentanţii APMC.

Conducerea companiei reafirmă determinarea „de a nu accepta nicio abatere de la legalitate şi va întreprinde întotdeauna măsuri corespunzătoare dispoziţiilor organelor judiciare”.