Update articol:

Percheziţii DNA la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Caransebeş – surse Agerpres

dna

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la sediul a două instituţii publice din judeţul Caraş Severin într-un dosar privind fraude cu fonduri europene.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că descinderile au loc la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) Caransebeş şi la o fermă aparţinând Staţiunii, fiind vorba, printre altele, despre obţinerea de fonduri europene pentru dezvoltarea raselor de ovine.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni privind fraudă cu fonduri europene şi infracţiuni de serviciu, comise în anul 2022.

“Joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii în două locaţii, ambele fiind sedii ale unei instituţii publice situate în judeţul Caras Severin”, menţionează comunicatul DNA.

În cauză, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, se mai arată în comunicat.

BVB | Știri BVB
COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (29/05/2026)

Schimbare in conducerea societatii

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (29/05/2026)

Semnarea unui contract de tip EPC pentru PV Bihor 1

CHRISTIAN ’76 TOUR S.A. (TRIP) (29/05/2026)

Notificare BT Capital Partners - Alocare si pretul pentru oferta publica primara initiala de vanzare actiuni CHRISTIAN ’76 TOUR SA

VRANCART SA (VNC) (29/05/2026)

Hotarari AGA O 29.05.2026