Update articol:

Pfizer anunţă că are un “plan” pentru a limita întârzieri de livrare a vaccinurilor Covid

Pfizer

Grupul american Pfizer, asociat cu laboratorul german BioNTech, a anunţat sâmbătă un “plan” care trebuie să-i permită să limiteze cu o săptămână întârzierile de livrări de vaccin contra Covid-19, în momentul în care Europa este îngrijorată că livrările de doze vor întârzia “trei, patru săptămâni”, conform AFP, potrivit news.ro.

“Pfizer şi BioNTech au dezvoltat un plan care va permite creşterea capacităţilor de fabricare în Europa şi de a furniza mai multe doze în al doilea trimestru”, au anunţat cele două companii într-un comunicat comun.

“Vom reveni la calendarul iniţial de livrări în Uniunea Europeană începând din 25 ianuarie, cu o creştere a livrărilor începând cu 15 februarie”, au adăugat cele două grupuri, indicând că sunt necesare modificări ale proceselor de producţie.

Grupul american Pfizer, asociat cu laboratorul german BioNTech, a avertizat vineri că nu va fi în măsură, până la începutul lui februarie, să furnizeze în ţări din UE cantităţile săptămânale la care s-a angajat.

În ultimul lor comunicat, Pfizer şi BioNTech au afirmat că utina din Puurs “va avea o reducere temporară a numărului de doze livrate săptămâna următoare”.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (22/04/2026)

Notificare BT Capital Partners - numarul de unitati de fond emise si pretul de referinta

SIMTEL TEAM (SMTL) (22/04/2026)

Disponibilitate vot online AGOA&AGEA din 27.04.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA si AGEA din 29.04.2026

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGA O & E din data de 29/30.04.2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA din 28 aprilie 2026