Update articol:

Philip Lane (BCE): Redresarea zonei euro în urma pandemiei este puternic dependentă de politica fiscală

bce

Redresarea zonei euro în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19) este puternic dependentă de politica fiscală, un semnal către guverne să nu amâne măsurile lor comune de stimulare sau să nu retragă prea curând sprijinul la nivel naţional, a afirmat sâmbătă economistul şef al BCE, Philip Lane, transmit Reuters şi Bloomberg.

“Este esenţial ca politica fiscală să sprijine capacitatea productivă a firmelor, să asigure o redresare a economiei în timp util şi să ajute perspectivele pe termen mediu prin investiţii publice şi reforme care generează creştere. În actualele condiţii, rolul macroeconomic al politicii fiscale este cu atât mai predominant”, a declarat Lane la Forumul Ambrosetti.

Acesta a adăugat: “Vreau să subliniez că performanţele economice pe termen scurt şi lung sunt legate în mod indisolubil, în special în actualele circumstanţe. O perioadă îndelungată de activitate economică sub capacitate afectează capacitatea productivă pe termen mai lung a economiei”, potrivit Agerpres.

Banca Centrală Europeană trebuie să rămână un stabilizator cheie al economiei zonei euro deoarece blocul riscă să sufere pagube pe termen mai lung în urma recesiunii provocate de pandemie, a explicat economistul şef al BCE. Acesta a avertizat că activitatea scăzută reduce productivitatea forţei de muncă, slăbeşte bilanţurile companiilor şi afectează încrederea, putând declanşa un potenţial declin periculos.

“Există un risc clar privind concretizarea unor dinamici adverse, în urma cărora perspectivele economice incerte determină companiile şi persoanele fizice să-şi amâne planurile de cheltuieli, ceea ce duce la o scădere generală a cererii şi la pierderea încrederii în viitor”, a atras atenţia oficialul BCE. Acesta a adăugat: “Pentru a contracara aceşti factori, este esenţial ca BCE să acţioneze ca o forţă stabilizatoare şi să sporească încrederea, angajându-se să prezerve condiţiile favorabile de finanţare”, a declarat Lane, unul din arhitecţii programului BCE de răspuns la criză.

La reuniunea din 21 ianuarie, Banca Centrală Europeană a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv minus 0,50%.

Consiliul guvernatorilor BCE a anunţat că va continua programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro.

“Consiliul guvernatorilor va efectua achiziţii nete de active în cadrul PEPP cel puţin până la sfârşitul lunii martie 2022 şi, în orice caz, până când va considera că faza de criză a pandemiei de coronavirus a fost depăşită”, se menţionează în comunicatul BCE.

BVBStiri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (09/04/2021)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate in 2020

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (09/04/2021)

Solicitare a actionarului majoritar privind sedinta AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 26(27).04.2021

FOND DESCHIS DE INVESTITII ETF TRADEVILLE (TVBETETF) (09/04/2021)

Preluare administrare ETF BET Tradeville de catre SAI Patria Asset Management SA

ELECTROARGES SA (ELGS) (09/04/2021)

Solicitare Completare Ordine de Zi - AGOA 26/27.04.2021