Afaceri

Plângere penală împotriva Ministrului Transporturilor și a reprezentanților acționarilor, pentru înlocuirea administratorilor TAROM, cu încălcarea OUG 109

Plângerea îl vizează și pe Nicu Buică, directorul general SAI Muntenia, care pare că s-a abținut de la vot, conform probatoriului

Parchetul de pe lângă ÎCCJ a primit, pe 28 martie, o plângere penală împotriva Ministrului Transporturilor Răzvan Cuc și a reprezentanților acționarilor Tarom, care au participat la Adunările Generale de la finalul lunii trecute, unde a fost schimbat Consiliul de Administrație al companiei.

David Matt Ian, cel care a depus plângerea, îl acuză pe Răzvan Cuc de abuz în serviciu, pe motiv că Adunările Generale din 15 martie și 21 martie de la Tarom, unde a fost înlocuit Consiliul de Administrație, au încălcat OUG 109 privind managementul corporatist, în sensul că o selecție a administratorilor Tarom fusese deja făcută, printr-un proces de recrutare, iar acționarii ar fi trebuit să aleagă noii administratori de pe acea listă, conform legii.

Totodată, David Matt Ian îi acuză de complicitate la abuz în serviciu pe reprezentanții acționarilor, prezenți în Adunările Generale, respectiv Cătălin Constantin (consilier superior la Direcția de Transport Aerian), Nicușor Buică (director general SIF Muntenia), Mircea Boștină (director general Romatsa), Gabriel Stoe (director general Aeroporturi București). Acesta solicită disjungerea cauzei față de aceștia către parchetele competente.

Conform documentelor consultate de Financialintelligence.ro, Nicușor Buică s-a abținut de la vot la AGA din 15 martie.
Oficialii SIF Muntenia ne-au transmis: “Nu avem cunoștință despre o astfel de plângere, astfel încât nu putem comenta acest subiect până în momentul unei eventuale comunicări oficiale privitoare la acest aspect”.

Tarom a convocat AGA din 15 martie și din 21 martie, fără respectarea formalităților de convocare, conform Articolul 121 din Legea Societăților Comerciale, ceea ce a însemnat că Adunările nu se puteau ține fără să fie prezenți absolut toți acționarii (100% din capital).

Pe 15 martie, AGA Tarom a luat act de demisiile din CA ale lui Gabriel Stoe, Wolff Werner Wilhelm și Guido Retter și i-a revocat din funcții pe Elena Petrașcu, Tiberiu Țiclea, Georgeta Budeanu și Bogdan Cosmin Ștefan.

Ulterior, pe 21 martie, convocată de urgență la ora 21.00, AGA Tarom a decis numirea în Consiliul de Administrație a următorilor: Petre Neacșa, Sorin Paul Stoicescu, Viorel Mocanu, Mircea Tudosie, George Rotaru, Elisabeta Luminița Ivan, Gabriela Elena Mocanu.

David Matt Ian susține că aceste numiri s-au făcut cu încălcarea OUG 109/ 2011 și a Legii 111/2016, în condițiile în care, în septembrie 2018, consultantul Pluri Consultants România a finalizat selecția administratorilor Tarom, în baza legii privind managementul profesionist în companiile de stat.

Ministerul Transporturilor este acționarul majoritar al Tarom, cu     97,22%, ceilalți acționari fiind Romatsa (1,24%), Compania Aeroporturi Bucureşti (1,46%), SIF Muntenia (0,08%).      

Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe 20 martie, cu majoritate de voturi, propunerea Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură privind înființarea unei comisii de anchetă referitoare la activitatea Companiei aeriene naționale începând din 2007 până în 2018.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

6 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

6 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

7 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

7 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More