Update articol:

Premierul britanic promite sprijin pe termen lung Ucrainei după recentul val de atacuri ruseşti cu drone

Rishi Sunak/ Picture by Lauren Hurley/ Sursa foto: Facebook Rishi Sunak/ Picture by Lauren Hurley

Premierul britanic Rishi Sunak i-a transmis preşedintelui Volodimir Zelenski – cu prilejul unei convorbiri telefonice de marţi – că Ucraina poate conta pe sprijinul Marii Britanii pe termen lung, în urma recentelor atacuri cu drone din partea Rusiei, a indicat biroul prim-ministrului britanic, citat de Reuters, DPA şi EFE, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri ‘au discutat despre odioasele atacuri cu drone împotriva Ucrainei din ultimele zile’, a spus un purtător de cuvânt al guvernului britanic într-o declaraţie difuzată după convorbirea telefonică dintre Sunak şi Zelenski care a avut loc anterior în cursul zilei.

Gândurile Marii Britanii sunt alături de poporul ucrainean în timp ce acesta continuă să trăiască sub astfel de bombardamente, i-a transmis Sunak lui Zelenski, conform aceluiaşi purtător de cuvânt.

‘Ucraina poate conta pe Marea Britanie în ceea ce priveşte continuarea sprijinului pe termen lung, aşa cum a demonstrat livrarea recentă a peste 1.000 de rachete antiaeriene’, a afirmat premierul britanic.

‘Se lucrează, de asemenea, la furnizarea de echipamente suplimentare în următoarele săptămâni şi luni pentru a asigura victoria Ucrainei pe câmpul de luptă’, a spus Sunak, conform aceluiaşi purtător de cuvânt.

În discursul rostit luna trecută la summitul Forţei expediţionare comune (JEF), în Letonia luna trecută, premierul britanic a spus că Regatul Unit şi partenerii săi din JEF lucrează îndeaproape pentru a furniza echipamentele vitale solicitate de Kiev.

Forţa expediţionară comună grupează Marea Britanie, Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Olanda, Suedia şi Norvegia.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/11/2026)

Unitatea 1 CNE Cernavoda deconectata de la SEN

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (09/11/2026)

Hotarari AGOA & AGEA 09.11.2026

SIMTEL TEAM (SMTL) (09/11/2026)

Semnarea unui contract EPC in Italia

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (09/11/2026)

Investitie in dezvoltarea ORA by Casa Tua, Miami, Statele Unite ale Americii

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/11/2026)

Notificare intentie actionari minoritari de solicitare vot cumulativ