Update articol:

Preşedintele Iohannis a anunţat că va respinge propunerea lui Vasilescu la Dezvoltare şi a lui Drăghici la Transporturi

  • Iohannis: Nu îl voi revoca pe Augustin Lazăr din funcţia de procuror general
  • Nu există un proiect de buget; este o problemă gravă, consideră președintele
  • Iohannis: Voi intra în competiţie pentru un nou mandat de preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că va refuza propunerile pentru Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, respectiv Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici. 

De asemenea, preşedintele a anunţat că nu-l va revoca din funcţie pe procurorul general Augustin Lazăr.

“Ministrul Justiţiei, neavând altă treabă de făcut, mi-a mai trimis încă o dată documentele de revocare. (…) Nu voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr. Face o treabă foarte bună acolo. Sunt mulţumit”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a susţinut că cererea de revocare nu respectă rigorile legii. 

Totodată, Klaus Iohannis a criticat lipsa unui proiect de buget, arătând că aceasta este o problemă gravă şi că PSD trebuie să vină cu explicaţii.

“Este o problemă gravă. Am pus această întrebare în decembrie şi o mai pun o dată. Unde este proiectul de buget? PSD a guvernat în tot acest timp. PSD a avut toate condiţiile şi trebuia să vină, conform legii în vigoare, până pe 15 noiembrie, cu proiectul de buget. Nu există, la momentul acesta, niciun proiect de buget. Ba dimpotrivă, în loc să se ocupe de buget, fiindcă toată lumea are nevoie de bugetul pe anul în curs, pentru că deja este târziu, se ocupă de schimbat şefi de la ANAF şi din alte poziţii, lucru care mie îmi dă foarte mult de gândit. Probabil există probleme cu bugetul. Aceste lucruri trebuie să le explice de urgenţă PSD şi să vină cu un proiect de buget”, a spus Iohannis.

Acesta a reiterat, vineri, că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale şi a anunţat obiectivele pentru acest an.

“Începem anul 2019, un an cu foarte multe provocări, începem acum, practic, direct cu Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Chiar săptămâna viitoare vom avea vizita Comisiei Europene, pentru a începe în forţă această Preşedinţie. Sunt convins că vom face faţă bine. Avem deja, în luna mai, primele alegeri, sunt alegeri europarlamentare şi de pe acum vreau să spun că este foarte important să participăm la aceste alegeri. Cu cât mai mulţi alegători se prezintă la aceste alegeri, cu atât mai clar va fi rezultatul. La sfârşitul anului vom avea alegeri prezidenţiale şi reiterez ce am mai spus, voi intra în competiţie pentru un nou mandat de preşedinte”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a precizat obiectivele pe care le are pe parcursul anului.

“Pe întreg anul 2019, obiectivele mari pe care le am, care sunt obiectivele României, sunt o mai profundă şi mai bună integrare europeană, consolidarea posturii noastre în cadrul NATO şi poate chiar reuşim în cursul acestui an să avem o întărire a prezenţei NATO pe Flancul estic, ceea ce, cu siguranţă, ar fi foarte bine pentru noi. Şi unul din obiectivele mari, foarte importante, pentru mine şi în anul 2019 este consolidarea statului de drept în România, asta însemnând, evident, printre altele, şi continuarea în forţă a luptei împotriva corupţiei. Personal, obiectivul meu pentru alegerile prezidenţiale este câştigarea unui al doilea mandat de preşedinte al României”, a arătat Iohannis.

BVBStiri BVB

VES SA (VESY) (22/10/2020)

Convocare AGA O & E 25/26.11.2020

MedLife S.A. (M) (21/10/2020)

Decizii CA din data de 20 octombrie 2020

ARMATURA S.A. (ARM) (21/10/2020)

Convocare AGEA din 04.12.2020