Update articol:

Preşedinţia cehă a UE are două propuneri pentru stabilirea unui preţ maxim la energie

Jozef Sikela Jozef Sikela/ Sursa foto: Linkedin

Există două propuneri în Uniunea Europeană cu privire la modalitatea în care poate fi stabilit un preţ maxim la energie, acestea urmând să fie discutate vineri de miniştrii europeni ai Energiei, a declarat marţi ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Una dintre opţiuni prevede decuplarea preţului de piaţă la gaze naturale de preţul perceput de centralele care convertesc gazele naturale în electricitate şi care, în mod normal, stabilesc şi preţul pentru consumatori.

“Aceasta ar însemna că preţul mare la gazele naturale, care este influenţat de războiul energetic, nu afectează preţurile la electricitate”, a spus Jozef Sikela, citat de agenţia de presă CTK.

Cea de a doua propunere vizează stabilirea unui preţ maxim pentru producerea de electricitate, exceptând acele metode de producţie care nu necesită gaze naturale, ceea ce înseamnă practic plafonarea preţului la energia produsă din surse regenerabile, combustibil nuclear şi cărbune.

Jozef Sikela a subliniat că Cehia, ţara care asigură în prezent preşedinţia rotativă a UE, colectează punctele de vedere ale statelor membre cu privire la cele două propuneri.

Statele UE se străduiesc să ţină sub control preţurile record la electricitate, care au explodat după ce Rusia a oprit majoritatea livrărilor de gaze spre Europa, ca răspuns la sprijinul oferit de Europa pentru Ucraina, după invazia rusească.

Un document de lucru al UE, elaborat de preşedinţia cehă şi consultat de Reuters, susţine că miniştrii europeni vor analiza mai multe opţiuni, inclusiv un plafon de preţ impus la gazele importate, un plafon de preţ la gazele utilizate pentru a produce electricitate sau eliminarea temporară a centralelor pe gaze din sistemul actual al UE de stabilire a preţurilor la electricitate. De asemenea, în document se propunere de asemenea oferirea de lichiditate pentru participanţii de pe piaţa energetică.

Într-un document anterior cu privire la propunerile care ar putea să vină din partea Comisiei Europene este inclus un diferenţial de preţ pentru producătorii de electricitate care nu folosesc gaze naturale. De asemenea, ar urma să includă o reducere generală la nivelul UE a consumului de gaze şi utilizarea veniturilor care trec de plafoanele de preţ pentru a ajuta consumatorii să îşi plătească facturile.

Motivul pentru care au explodat preţurile la electricitate are legătură cu faptul că preţurile de pe piaţă sunt stabilite de cele mai scumpe centrale electrice care funcţionează pentru a acoperi cererea, centrale care în acest moment folosesc gaze naturale scumpe.

Jozef Sikela a adăugat că există un acord cu privire la furnizarea de lichidităţi pentru traderi ca să fie crescută lichiditatea de pe piaţă. Oficialul citat a precizat că Guvernul de la Praga lucrează la o soluţie naţională în paralel cu cea europeană.

BVB | Știri BVB

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (06/10/2022)

Eliberare unitati rezidentiale si locuri de parcare in cadrul One Cotroceni Park

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (06/10/2022)

Finalizarea Programului nr. 6 de rascumparare actiuni

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (06/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (06/10/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.10.-05.10.2022