Update articol:
SIE TRECE ÎNTR-O NOUĂ ETAPĂ

Prim-adjunctul directorului SIE, Silviu Predoiu – trecut în rezervă de preşedintele Iohannis

În iulie, Gabriel Vlase, votat la șefia SIE, la propunerea lui Klaus Iohannis 

 Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind trecerea în rezervă a generalului cu patru stele Silviu Predoiu, prim-adjunct al directorului Serviciului de Informaţii Externe.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, trecerea în rezervă a generalului SIE se face cu data de 5 august.
Silviu Predoiu are 59 ani și este prim-adjunct al directorului SIE din noiembrie 2005.
A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie a Universității București, cursuri postuniversitare în specializările ”Jurnalism” – în cadrul SNSPA și ”Gestiunea proiectelor” în cadrul ASE, precum și programe de pregătire specifică organizate de serviciile partenere nord-atlantice.
A parcurs toate etapele unei cariere operative și a desfășurat activitate operativă pe mai multe linii de muncă – contraspionaj extern, combaterea criminalității organizate, antiterorism, protecție internă. Începând cu anul 2000 a îndeplinit succesiv funcțiile de șef direcție, șef direcție generală și adjunct al directorului SIE.
A fost avansat în gradul de general de brigadă în 2004 și înaintat în gradele de general-maior în 2006, general-locotenent în 2008 și general în 2011. Pentru rezultatele foarte bune obținute în carieră, domnul general Silviu Predoiu a fost decorat cu Ordinul Național ”Steaua României” și Ordinul Național ”Pentru Merit”.

În iulie, Gabriel Vlase, votat la șefia SIE

Parlamentul i-a acordat în luna iulie votul de încredere lui Gabriel Vlase, propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru preluare postului de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

Klaus Iohannis a explicat  că a ajuns la nominalizarea deputatului PSD Gabriel Vlase pentru funcţia de director al SIE după o analiză atentă şi ţinând cont de experienţa şi pregătirea acestuia. Preşedintele a precizat că a fost propunerea sa şi că Vlase a acceptat nominalizarea: ”A fost fix propunerea mea. Nu am avut niciun fel de discuţie cu PSD pe această temă”. 

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, şi-a exprimat susţinerea pentru numirea lui Vlase la SIE. “Domnul Vlase are susţinerea universală”, a spus Dragnea.

Gabriel Vlase este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

 

 

 

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (26/09/2023)

Achizitie servicii expert independent pentru selectie directori cu mandat

ALTUR S.A. (ALT) (26/09/2023)

Demisie administrator

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (26/09/2023)

Document de informare - atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni in baza SOP

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (26/09/2023)

Reluare tranzactionare ora 17:00 - conform Codului BVB - operator de piata reglementata (Titlu II - art. 115 si Titlu III - art. 6) - Decizia ASF nr. 1006/26.09.2023 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni TRANSI