Update articol:

Prinţul Harry i-a mărturisit realizatoarei Oprah Winfrey că se temea că istoria s-ar putea repeta, referindu-se la mama sa, prinţesa Diana

Prinţul Harry, care a şocat Marea Britanie anul trecut când el şi soţia sa Meghan au anunţat că renunţă la atribuţiile regale, i-a declarat celebrei realizatoare de televiziune americane Oprah Winfrey că se temea de faptul că istoria s-ar putea repeta, relatează luni Reuters, potrivit Agerpres.

Postul CBS a publicat două secvenţe scurte din interviul realizat de Oprah Winfrey cu prinţul Harry şi Meghan, programat să fie difuzat pe 7 martie. Acesta este primul interviu TV pe care cuplul, cunoscut în mod oficial drept Ducele şi Ducesa de Sussex, l-a oferit de când s-a mutat în California anul trecut.

“Cea mai mare îngrijorare a mea a fost că istoria se repetă”, a spus Harry, referindu-se la mama sa, prinţesa Diana, care era urmărită de presa tabloidă britanică şi a murit la vârsta de 36 de ani într-un accident de maşină la Paris, după divorţul de prinţul Charles.

“Sunt pur şi simplu uşurat şi fericit să vorbesc cu tine, cu soţia mea lângă mine”, a spus Harry. “Pentru că nu-mi pot imagina cum trebuie să fi fost pentru ea (Diana), să treacă prin acest proces singură în toţi acei ani”, a mai spus el.

“A fost incredibil de dur pentru noi doi, dar cel puţin ne-am avut unul pe celălalt”, a adăugat Harry.

În extrasele din interviu, Oprah Winfrey afirmă că orice subiect poate fi discutat şi, la un moment dat, îi spune cuplului “aţi spus nişte lucruri destul de şocante aici”, inclusiv că situaţia lor a fost “aproape de netrecut”.

Înainte de a se muta în California, cuplul s-a plâns de modul în care tabloidele britanice o tratau pe Meghan, cu tată alb şi mamă de culoare, cei doi susţinând că unele dintre afirmaţii aveau rolul de a intimida sau erau rasiste.