Transport Trade Services (TTS) a raportat un profit net 6,7 milioane de lei, la nivel individual, în trimestrul I, în scădere cu 79,9% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul unor venituri de 108,7 milioane lei, în scădere cu 39% față de T1 2024, dar în urcare cu 12% față de T4 2024, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.
Compania a transmis: “Performanța Grupului TTS în T1 2025 evidențiază sfârșitul unui ciclu excepțional și tranziția către o nouă etapă în evoluția grupului.”
Potrivit raportului, TTS a intrat în 2025 pregătită să facă față provocărilor anticipate de management și reflectate în bugetul aprobat:
“• Veniturile s-au menținut la un nivel ridicat, chiar dacă structura lor s-a schimbat. Grupul a compensat pierderea cerealelor ucrainene prin câștigarea de cotă de piață și diversificarea fluxurilor (minerale, chimice, mărfuri generale). Astfel, cifra de afaceri din T1 2025 a fost semnificativ peste cea din T4 2024, semn al rezilienței modelului de afaceri, chiar dacă primul trimestru este în mod tradițional mai slab operațional decât ultimul trimestru al anului, iar condițiile de piață au rămas dificile.
• Profitabilitatea s-a deteriorat, EBITDA și profitul net scăzând față de anul anterior. Creșterea volumulelor de marfă operate și transportate în T1_2025, nu s-a mai convertit în creșteri de profitabilitate ca în perioada de vârf. Marjele mai mici reflectă scăderea tarifelor, dar și o etapă de tranziție în care TTS își ajustează operațiunile la noile realități, sugerând menținerea unei poziții de piață consolidate, dar la prețuri mult diminuate. Important, față de finalul lui 2024, tendința este de stabilizare urmată de redresare, demonstrând că măsurile luate – optimizări de cost (salarii, reparații, mentenanță), reorganizarea activităților, utilizarea adaptivă a flotei, modificarea structurii fluxurilor de marfă – încep să aibă efect.
• Volumul de marfă agregat a fost în creștere față de T4 2024, în contextul unei piețe cu tendință de stabilizare, dar cu variații mari pe categorii: cerealele au scăzut, mineralele și chimicalele au crescut. Această realocare a volumelor a avut implicații directe în structură: TTS a trecut de la dependența de un flux volatil (cerealele de criză) la un portofoliu mai echilibrat. Corelația dintre volum și profit s-a modificat – tonajul similar nu mai generează la fel de mult profit, ceea ce a impus concentrarea pe eficiență și scăderea costurilor.
• Analiza pe segmente arată faptul că avantajul integrării rămâne atuul principal al TTS. Fiecare segment a avut de învățat din șocul pieței: expediția și-a extins piața, flota s-a flexibilizat, porturile au internalizat operațiuni, împreună asigurând robustețea grupului.
• Flexibilitatea operațională este susținută și de o solvabilitate solidă. Menținerea unui nivel confortabil de lichidități și a unui grad de îndatorare redus dă companiei reziliență și capacitatea de a acționa rapid pentru a valorifica oportunități de piață T1 2025 a fost un trimestru dificil, care a venit după un an dificil., Însă cu strategia corectă, adaptată contextului de piață anticipat de managementul companiei, implementată la timp, TTS își poate recăpăta traiectoria ascendentă pe termen mediu. Prioritatea este navigarea prudentă prin condițiile tulburi ale pieței actuale, bazându-se pe forța sa logistică integrată și pe ajustările strategice, păstrând nucleul afacerii robust și pregătit pentru un nou ciclu de creștere”