- Nivelul de realizare a Planului de Investiții este de 94%, iar nivelul de realizare a Planului de Mentenanță de 99%
În anul 2020, Transelectrica a înregistrat o creștere a profitabilității activității comparativ cu anul 2019, potrivit unui raport prelimiar al companiei, transmis Bursei de Valori București.
Compania a întregistrat un profit al exercițiului 2020 de 113,69 milioane lei, în urcare cu 18,3% față de 2019.
Profitul brut a crescut cu 60 mil. lei în anul 2020, de la 107 mil. lei în intervalul ianuarie-decembrie 2019, la 167 mil. lei în ianuarie-decembrie 2020, creștere dată în principal de reducerea tuturor costurilor operaționale inclusiv amortizare, precum și de gestionarea eficientă a resurselor disponibile în conturile Companiei, potrivit comunicatului.
Veniturile totale operaționale realizate în anul 2020 au înregistrat o ușoară scădere de 1% comparativ cu anul anterior (2.368 mil lei în 2020, față de 2.398 mil lei în 2019), determinată în principal de scăderea veniturilor operaționale aferente activității zero profit (piață de echilibrare), dar și de scăderea cantității de energie electrică transportată.
Cheltuielile totale operaționale (inclusiv amortizarea) realizate în intervalul ianuarie-decembrie 2020 au înregistrat o scădere de 4% comparativ cu perioada similară a anului anterior (2.198 mil lei, față de 2.282 mil lei, în anul 2019).
Managementul Companiei a avut încă de la începutul anului o abordare prudentă, reducând costurile Companiei, analizând riscul de neplată, luând în considerare cei mai importanți factori pentru a se asigura că nu se vor înregistra pierderi economice, se mai arată în comunicat: “Contextul anului 2020 a fost unul dificil datorat pandemiei Covid 19, care a influențat scăderea consumului atât la nivel local, cât și la nivel european. Cu toate acestea în calitatea sa de Operator de Transport și de Sistem (OTS) Transelectrica a implementat măsuri menite să atenueze manifestarea riscurilor, asigurând continuitatea activității în condiții de siguranță.”
În anul 2020, s-a remarcat o scădere a consumului energiei electrice cu 3,48% față de anului 2019. Astfel, în intervalul ianuarie-decembrie 2020 a fost tarifată o cantitate de energie de 53,85 TWh, față de 55,34 TWh în aceeași perioadă a anului trecut.
Cătălin NIȚU, director general executiv CNTEE Transelectrica SA: „Rezultatele obținute în 2020, un an complicat pentru întreg sectorul economic, arată că Transelectrica s-a adaptat condițiilor de business și a reușit să-și concentreze eforturile pe acele acțiuni sustenabile și esențiale pentru siguranța în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național: investițiile și mentenanța. În același timp, în anul 2020, Transelectrica a contribuit la funcționarea economiei într-o perioadă marcată de efectele pandemiei, având de asemenea un aport important la bugetul statului român“.
Segmentul activităților cu profit permis: Pe zona principala a activităților de baza (transport și dispecerizare SEN) s-a înregistrat o scădere de 2% a veniturilor, determinată în principal de diminuarea cantității de energie electrică livrată consumatorilor. Totodată, prețul mediu pe PZU a avut o tendința accentuată de scădere începând cu luna ianuarie 2020, fiind cu circa 25% mai mic în anul 2020 față de anul 2019.
Segmentul activităților cu profit zero: Pe zona principală a activităților cu profit zero, s-a înregistrat o scădere a veniturilor cu 1%, iar a costurilor a fost cu 12%.
Obținerea pentru al treilea an consecutiv a ratingului Ba1 (Corporate Family Rating) cu perspectiva pozitivă din partea agenției Moody’s Investors Service arată că Transelectrica are un profil financiar solid cu nivel redus de îndatorare și valori financiare puternice, stabile și predictibile, mai arată compania.