Update articol:

Proiect adoptat de deputaţi: Persoanele care au lucrat industria de producţie de energie să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare

palatul parlamentului

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede că angajaţii care au lucrat cel puţin 25 de ani în industria de producţie de energie termică şi electrică să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare. S-au înregistrat 302 voturi pentru, unul contra şi patru abţineri, potrivit Agerpres.

Vezi aici Proiectul de Lege pentru completarea alin.(1) al art.30 şi pentru modificarea art.56 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice –

Proiectul de lege completează în acest sens alin. (1) al art. 30 şi art. 56 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Actul normativ prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii de la prevederile art.55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.

Potrivit textului adoptat, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi “activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui”.

Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Prevederile intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I. Camera Deputaţilor este for decizional.

Eleonora-Carmen HĂRĂU — Senator PNL şi Lucian-Ovidiu HEIUȘ – Deputat PNL precizează în expunerea de motive a proiectului: “Condițiile de muncă în sectorul producției de energie electrică și termică din România au fost și continuă să fie deosebit de periculoase pentru starea de sănătate a salariaților, în condițiile în care munca se desfășoară în majoritatea timpului la temperaturi extreme, în spații puțin ventilate sau în medii cu puternice degajări de pulberi. Inducția electromagnetică din spațiile de producție generează frecvent afecțiuni neurologice și cardiovasculare în rândul angajaților, iar pulberile în suspensie generează afecțiuni pulmonare severe și chiar cancere iremediabile.

Pentru aceste motive, speranța de viață în rândul angajaților din sectorul producției de energie electrică și termică este una dintre cele mai mici din România, ceea ce justifică pe deplin ca aceștia să beneficieze de încadrarea lor în condiții deosebite de muncă. Astfel, angajații din acest sector vor putea beneficia, potrivit modificărilor propuse la art.56, de reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani și un stagiu de cotizare redus ”25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 30 de ani în locurile de muncă„ din sector.

Având în vedere faptul că numărul de persoane care ar putea beneficia de prevederile acestei legi nu este unul care să genereze un impact bugetar nesustenabil, considerăm că în construcția legilor bugetare pentru anul 2021 se vor găsi resursele financiare pentru acoperirea eventualelor cheltuieli suplimentare”.

Un grup de sindicalişti de la Sindicatul Energia Rovinari a venit miercuri la Camera Deputaţilor pentru a solicita adoptarea acestui proiect astfel încât minerii şi energeticienii din Complexul Energetic Oltenia să fie introduşi în categoria celor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă speciale.

BVB | Știri BVB