Fără categorie

Proiectul de Lege al PSD pentru suspendarea rambursării creditelor a fost aprobat de Camera Deputaţilor

  • Florin Roman, PNL: Vom ataca la CCR legile privind amânarea plății ratelor bancare și suspendarea plății la utilități

Proiectul de Lege pentru suspendarea rambursării creditelor a fost aprobat de Camera Deputaţilor.

Au fost 214 voturi pentru, 86 impotriva, 27 abtineri. Legea merge spre promulgare la presedintele Klaus Iohannis.

Textul votat de Senat prevedea: “La cererea debitorului, obligaţia de plată a
ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă, până la 31 decembrie 2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare“.

Grupul Parlamentar PSD a depus un amendament care a fost admis. Astfel, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 90/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligația de plată a ratelor scadente aferente  împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se suspendă, la cererea debitorului, cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturității creditului, fără costuri suplimentare.

Măsura prevăzută la mai sus se aplică și debitorilor care au încheiate contracte de leasing operațional sau financiar, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr.
51/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Dobânda datorată de debitori, precum și comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare, mai spun amendamentele admise. 

 

Orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la 31.12.2020. 

Pentru a beneficia de suspendare, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest
sens, în forma unui document imprimat pe suport de hârtie sau prin poșta electronică.

Sunt eligibili debitorii care nu înregistrează întârzieri la plată, reprezentând principal și/sau dobândă, în relație cu creditorii, mai mari de 90 de zile,
cu excepția celor care se află în procedură de executare silită, în procedură de dare în plată, de reorganizare judiciară sau în orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit, conform amendamentelor admise. 

 

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii, cu excepția persoanelor fizice, trebuie să trimită băncilor o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte faptul că veniturile sau încasările s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare.

Debitorul răspunde în condițiile legii pentru corectitudinea informațiilor furnizate băncilor în declarația pe proprie răspundere.

Forma adoptată de Senat: 

 

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

8 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

8 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

11 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

11 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

11 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More