Update articol:

Propuneri PSD: Supraimpozitarea cu 40% a salariilor mari şi în două trepte a pensiilor speciale

lei bani

PSD va propune, în cadrul coaliţiei, supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depăşesc salariul preşedintelui României, supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

Având în vedere principiile de echitate şi solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferenţiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcţie de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari şi impozite mai mici pentru cei cu venituri mici, susţin social-democraţii.

“În acest sens, PSD va supune spre dezbatere în cadrul coaliţiei de guvernare următoarele propuneri: 1) supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depăşesc salariul preşedintelui României; 2) supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, respectiv o cotă de impozitare de 40% pentru suma care depăşeşte pragul 9.000 de lei (cinci pensii medii nete) şi de 90% pentru ceea ce depăşeşte 18.000 lei (10 pensii medii nete); 3) aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, astfel încât, la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%; 4) o contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro. Măsura va avea caracter temporar, aplicându-se pe o perioadă limitată de doi ani”, arată PSD într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

PSD se opune scăderii pragului pentru încadrarea IMM-urilor de la 1 milion de euro la 67.000 de euro venituri, cum a propus fosta guvernare atunci când a negociat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.

“Cel puţin în prima fază, acest prag nu poate fi mai mic de 500.000 de euro, astfel încât cea mai mare parte a acestor companii să continue să beneficieze de un regim fiscal favorabil (impozit de 1% din cifra de afaceri), care să le permită dezvoltarea economică. În prezent, circa 100.000 de IMM-uri au o cifră anuală de afaceri cuprinsă între 67.000 de euro şi 500.000 de euro”, adaugă social-democraţii.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/06/2022)

Finalizarea ofertei publice de cumparare

TERAPLAST SA (TRP) (24/06/2022)

Desemnare agent de plata pentru dividende 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (24/06/2022)

Acceptare mandate membri provizorii Directorat

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (24/06/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/06/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)