Update articol:

Propus pentru șefia Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu agită spiritele în PSD

Sociologul Vasile Dîncu, care a fost propus la începutul anului de organizația PSD Bistriţa-Năsăud pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional la partidului, agită spiritele în PSD, declarând că “filialele PSD din sudul țării nu reprezintă nimic din punct de vedere politic”. 

Săptămâna trecută, Vasile Dîncu a spus că e nevoie de o „redemocratizare” a partidului, afirmând că „sunt câteva județe din Sud care au câștigat alegerile în ultima perioadă, dar nu reprezintă nimic din punct de vedere politic și nici din punct de vedere al culturii politice din România”, potrivit servuscluj.ro.

Întrebat de numirea  în fruntea Consiliului Național al PSD,  Vasile Dîncu a spus  în emisiunea ‘România te privește’ de pe Look Plus: “Știu că este nevoie de o revigorare a stângii,  dar o să mă gândesc de două ori până să fac acest pas. Rămân un intelectual de stânga alături de partid așa cum este el. Sigur că sunt obligat așa oarecum și mi-e și un pic rușine de organizațiile din Transilvania, din Banat, din Dobrogea sau din Moldova care au anunțat că mă susțin și că mă împing cumva în această zonă dar mă voi gândi foarte bine și o să vedem ce concluzie o să o tragem împreună cu conducerea de acum a partidului (…)  “Nu sunt atât de narcisist să cred că singur aș putea să schimb cumva viața partidului. Este vorba de o echipă. Dacă voi găsi o echipă, de program știu eu cam ce ar trebui făcut, sigur că iau și sugestii de la alții, dar este nevoie de echipă și de instituționalizare.  (…) În acest moment Transilvania și Moldova nu există în Partidul Social Democrat. E adevărat că sunt câteva județe din Sud care au câștigat alegerile în ultima perioadă. Dar nu reprezintă nimic din punct de vedere politic și nici din punct de vedere al culturii politice din România”.

Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că îi vrea în echipa de conducere a PSD pe  Sorin Grindeanu și Vasile Dâncu. Președintele interimar  PSD a recunoscut că au existat propuneri și de modificarea alegerii președintelui Consilului Național, iar Vasile Dâncu a fost propus pentru șefia acestui organism.

 
“Domnul Moldovan, în Ardeal a solicitat să fie făcută această alegere odată cu congresul și l-a propus pe domnul profesor Dîncu. Am și eu părerile mele, dar sunt convins ca vom găsi formula cea mai bună. Domnul profesor Dîncu este membru al partidului, un intelectual de stânga și este un câștig pentru partid “, a precizat liderul PSD, la DC News.
 

Întrebat dacă va susține candidatura acestuia la Consiliul Național, Ciolacu a replicat: “Trebuie să ne anunțe. Partidul în acest moment e deschis și pune altfel problemele. Cine dorește să vină în noua echipă a partidului este binevenit”, a precizat Ciolacu.

Lideri ca Dragoș Benea (Bacău), Ionel Arsene (Neamț), Dumitru Buzatu (Vaslui), Radu Moldovan (Bistrița) susțin revenirea lui Vasile Dâncu în partid și numirea acestuia în fruntea Consiliului Național al PSD- organism care decide politica și strategia partidului. De asemenea cei patru lideri ai PSD își doresc ca Sorin Grindeanu să preia șefia partidului de la Marcel Ciolacu însă nu există suficientă susținere în interiorul PSD pentru acest lucru. Ciolacu beneficiază de susținerea unor organizații puternice din Muntenia, Oltenia, PSD București -Ilfov.
 

Mai mulți lideri PSD au reacționat la afirmațiile lui Vasile Dîncu.  

Mihai Tudose a scris: 

“Războinicu’ de lut cu papuci de pluș….

Am citit o declarație-confesiune a unui maaaare ,,gânditor” ce se vrea a fi reformatorul PSD!!!
Am zis la început că gata, s-a terminat cu șmecheria și să vezi că se oferă candidat la primărie la Cluj!!!
Dar nu….
Era mult mai ,,global” mesaju’….
Citez din Vasile Dîncu:
..,,E adevărat că sunt câteva județe din Sud care au câștigat alegerile în ultima perioadă. Dar nu reprezintă nimic din punct de vedere politic și nici din punct de vedere al culturii politice din România.””
Am recitit. Și încă o dată…
Deci… reforma propusă este de genul: nu reprezintă nimic cei care câștigă alegerile!!! Important este să fie el în fruntea partidului și să ne explice cu doctrina și programele ideologice.
Încerc să înțeleg personajul prin prisma faptului că el nu a câștigat niciodată alegerile pe acolo pe la el.. Niciodată. Și prin urmare nu prea știe cum e. Dar emite axioma că cei care câștigă nu contează. Importanți sunt cei care sunt plini de avânt dar se împiedică-n papuci când pleacă la luptă (campanie)….
Și se mai și alintă că el nu prea vrea, dar este foarte rugat… Poate pe principiul că e bun la bătaie.. că a mai luat!!!
Doamne apără și păzește…..

P.S.
Totuși o candidatură la ceva pe acolo prin preajmă? Așa ca puterea exemplului personal de cum să reușim să câștigăm alegerile?!?!
Căci din opoziție e mai greu cu implementările mărețe de programe și reforme…”

Și liderul PSD Giurgiu, Marian Mina, i-a cerut lui Vasile Dîncu, să-și ceară scuze organizațiilor PSD pe care le-a jignit prin afirmațiile sale și l-a propus candidat PSD la primăria Cluj-Napoca, pentru a-și demonstra calitățile. 

„Am citit cu surprindere în media judecățile de valoare cu pretenții elitiste al domnului Vasile Dîncu, ardelean de origine, sociolog de profesie și intelectual public prin bunăvoința presei. În calitatea mea de politician relativ tânăr, care crede în valorile social-democrate moderne și susține cu hotărâre că șansa de dezvoltare a României este cu PSD la putere, îi transmit domnului Dîncu următoarele:

-Atât Moldova, cât și Transilvania au fost reprezentate în permanență în structurile de conducere ale partidului și chiar a existat o filosofie a partidului de politici echivalente în reprezentarea tuturor regiunilor istorice.

-Dacă ne uităm cu atenție, inclusiv la nivel de miniștri, secretari de stat, șefi de agenții, Transilvania și Moldova, dar mai ales Transilvania, au avut pe perioada guvernărilor PSD din ultima vreme poziții ocupate, care, meritocratic vorbind, nu justificau rezultatele obținute la alegeri. Este evident faptul că pentru unii lideri din vestul țării conceptul de meritocrație este unul legat, mai degrabă, strict de individ și nu de performanțele organizaționale.

-Mă tem că sintagma pe care domnul Dîncu o folosește, aceea de „cultură organizațională” a PSD este una golită de conținut sau, mai precis, improprie și nespecifică organizației noastre. În naivitatea mea, am crezut și cred în continuare că acest concept de cultură organizațională incubă, din perspectiva social- democrată, valorile toleranței, respectului reciproc, întrajutorării colegiale, performanței politice și mai ales a loialității față de partid. Mă tem că toate aceste lucruri îi sunt străine domnului Dîncu și că singura sa dorință este de a acapara, inclusiv cu ajutor extern, puterea în partid. Totodată, cred că un partid sau un politician este respectat dacă performează electoral și politic.

Organizațiile de mai la sud de Carpați au dovedit, și nu o dată, că știu să performeze și să adauge plus valoare PSD. De aceea, consider că domnul Vasile Dîncu, prin afirmațiile sale, nu numai că a produs stupefacție membrilor și prejudiciu de imagine partidului, dar a și lăsat impresia unei conduite dominate de intoleranță, gândire nedemocratică și discriminare regională.

În încheiere, ținând cont de aceste lucruri, solicit domnului Dîncu scuzele sale publice față de jignirile aduse organizațiilor PSD din sudul țării!

P.S. Sunt total în asentimentul domnului Mihai Tudose, îl propun pe domnul Vasile Dîncu să candideze la funcția de primar al orașului Cluj-Napoca, asta pentru că a venit vremea aducerii în echilibru a drepturilor și obligațiilor domnului Dîncu, în raport cu PSD”.

Felix Stroe, șeful PSD Constanța, a reacționat dur: ”Este inadmisibil ca aceste afirmații ”separatiste” să vină din partea unui personaj politic tocmai din Ardeal, care ar trebui să știe caracterul jignitor al unor asemenea diferențieri regionale. Dl. Dîncu a făcut parte din conducerea unei organizații PSD (Cluj) care n-a obținut niciodată în alegeri rezultate remarcabile și cu atât mai mult ar trebui să ia exemplu din experiența altor organizații de partid, indiferent de localizarea lor geografică. Vehicularea unor așa-zise criterii de superioritate “geo-politică” este nu numai toxică, dar alimentează și alte curente separatiste, care consideră o regiune istorică mai ”deșteaptă” decât alta. 

Cultura politică a unei țări, despre care vorbește dl. Dîncu, e creată de activitatea politică concretă, de viața de partid de zi cu zi, de eforturile făcute nu numai în campaniile electorale și la adunările de alegeri. Contează rezultatele obținute și nu aparițiile meteorice, cu aer de superioritate și suficiență.Dacă criticile ar fi venit din partea unui lider de filială care a muncit și a obținut rezultate notabile, cu atât mai mult în Transilvania, poate că ar fi avut o substanță practică. Altminteri, prelegerile sale teoretice despre doctrine și programe ideologice sunt pur si simplu superflue. 

Dl. Dâncu ”se gândește de două ori” să facă acest pas, de reîntoarcere în PSD, cu scopul declarat de a prelua șefia Consiliului Național al partidului. Poate ar trebui să se gândească de trei, de patru ori, sau să se gândească exact de câte ori a balansat, înauntrul și în afara PSD. Poate ar fi mai bine și pentru dânsul și pentru Partidul Social Democrat”, a transmis liderul organizației județene PSD Constanța”.

BVBStiri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (30/07/2021)

Rezultate teste stress 2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/07/2021)

Raport Auditor conform art. 92 ind. 3 Legea 24/2017- Sem. I 2021

VRANCART SA (VNC) (30/07/2021)

Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 - Tranzactii raportate in S1 2021