August a fost o lună agitată pentru piețele de capital, incertitudinea legată de sănătatea economiei globale declanșând o creștere a volatilității, scrie CNBC.
La începutul lunii, raportul privind locurile de muncă din SUA sub așteptări a stârnit îngrijorări cu privire la o potențială recesiune și a provocat scăderi ale acțiunilor. În plus, Banca Japoniei a crescut dobânzile, ceea ce a dus la o derulare a strategiilor „carry trade” pe yen și la scăderea Nikkei cu peste 12%.
Indicele VIX, o măsură a volatilității așteptate a pieței, a depășit 65 pe 5 august, în creștere față de la aproximativ 23, în ziua de tranzacționare precedentă. Indicele si-a revenit apoi rapid.
Această creștere a volatilității a fost o „reacție exagerată imensă”, a declarat marți Gerry Fowler, strateg la UBS, pentru „Squawk Box Europe” de la CNBC.
UBS se aștepta ca nivelurile de volatilitate să crească față de nivelurile observate la începutul anului, a explicat el, deoarece din punct de vedere istoric, combinația dintre scăderea PIB-ului nominal, reducerea ratelor dobânzii și incertitudinea cu privire la piața muncii a crescut volatilitatea.
„De fapt, ultimele două săptămâni au fost exact ceea ce am crezut, cu excepția faptului că vârful pe care l-am avut a fost o reacție excesivă uriașă și există consecințe pentru asta pe piață, dar, în egală măsură, revenirea pare acum a fi o reacție puțin exagerată, spune Fowler.
„Până când nu suntem siguri că această încetinire nu costă locurile de muncă în SUA, ar trebui să ne așteptăm ca incertitudinea să producă un nivel moderat de volatilitate – spre deosebire de ceea ce am văzut.”
Un factor cheie al volatilității va fi dacă o încetinire economică în S.U.A. duce la pierderi suplimentare de locuri de muncă, iar S.U.A. se va confrunta cu „o aterizare dură”, potrivit lui Fowler.
Atât următorul raport privind salariile non-agricole, care este publicat lunar, cât și cererile inițiale săptămânale de șomaj vor fi indicatori importanți în următoarele săptămâni, a spus el.
„Toate datele despre locuri de muncă vor fi punctele cheie pentru următoarele câteva luni, până stabilim dacă, ceea ce este destul de clar acum a fi o încetinire este o încetinire la mijlocul ciclului, pe care reducerile ratelor o vor susține în cele din urmă, sau dacă încetinirea de la mijlocul ciclului este de fapt, ceva mai rău și se va duce, în cascadă, cu pierderi de locuri de muncă, într-o încetinire sau recesiune mai profundă”, a adăugat el.
Privind în perspectivă, Fowler a spus că UBS se așteaptă ca piețele să „se stabilizeze la un nivel de volatilitate puțin mai ridicat decât cel pe care îl avem în acest moment”.