Update articol:

Putin şi Bin Salman au discutat despre menţinerea ‘stabilităţii’ preţului petrolului, înaintea reuniunii OPEC+

Putin şi Bin Salman au discutat despre menţinerea ‘stabilităţii’ preţului petrolului, înaintea reuniunii OPEC+
 - poza 1

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut luni o discuţie la telefon cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, liderul de facto al acestei ţări, printre subiectele abordate numărându-se cooperarea în cadrul grupului OPEC+ al statelor producătoare de petrol în vederea menţinerii “stabilităţii” preţului petrolului, a anunţat Kremlinul, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

Convorbirea dintre Putin şi Bin Salman a avut loc înaintea reuniunii de miercuri a OPEC+, organizaţie formată din ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia. Doi delegaţi în cadrul acestei organizaţii au declarat pentru Reuters că, la reuniunea prin videoconferinţă de miercuri, OPEC+ va decide menţinerea actualei politici privind producţia de petrol.

În pofida presiunilor din partea SUA şi UE de a creşte nivelul producţiei pentru o scădere a cotaţiilor barilului de petrol, grupul OPEC+ a decis în decembrie să menţină şi în 2023 scăderea producţiei cu două milioane de barili pe zi care fusese decisă cu două luni mai devreme.

Statele occidentale (G7, UE şi Australia) au impus Rusiei, ca sancţiuni pentru agresiunea contra Ucrainei, un embargou parţial asupra petrolului exportat de această ţară, plus un plafon de 60 de dolari barilul pentru petrolul rusesc exportat statelor terţe, plafon pus în practică prin condiţii impuse companiilor de transport şi de asigurări.

Cu toate acestea, potrivit ministrului rus al energiei, Alexander Novak, impactul acestui plafon va fi o reducere de numai 5-6% a cantităţii de petrol rusesc extras.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/05/2026)

Hotararea AGOA CNAB privind repartizarea profitului aferent anului 2025

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (12/05/2026)

Detalii teleconferinta rezultate financiare T1 2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026 si detalii teleconferinta

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (12/05/2026)

Disponibilitate Raport Financiar Trimestrul 1 2026 si Detalii Videoconferinta

ARMATURA S.A. (ARM) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026