Update articol:

Rishi Sunak va demisiona de la şefia Partidului Conservator imediat ce va fi ales un succesor

Rishi Sunak Sursa foto: twitter.com/rishisunak

Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat vineri că va demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator imediat ce va fi ales un nou succesor, după înfrângerea usturătoare pe care formaţiunea sa a suferit-o la alegerile legislative de joi din Regatul Unit, informează EFE, potrivit Agerpres.

Într-o declaraţie făcută la Downing Street 10, reşedinţa oficială a premierului britanic, înainte de a-şi prezenta demisia din calitatea de şef al executivului în faţa regelui Charles al III-lea, Sunak a subliniat că cetăţenii britanici “au trimis un mesaj clar” şi, în final, acesta este “singurul punct de vedere care contează”.

Alături de soţia sa, Akshata Murty, Sunak a avut cuvinte elogioase la adresa liderului laburist, Keir Starmer, ieşit victorios în acest scrutin, despre care a afirmat că este un om politic “decent pe care îl respect”.

“Îmi pare rău”, a spus Sunak, citat de dpa. “V-am auzit furia, dezamăgirea şi îmi asum responsabilitatea. Aceasta este o zi dificilă la capătul unui număr de zile dificile, dar părăsesc acest post onorat că v-am putut fi prim-ministru”, a mai declarat premierul în exerciţiu.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/10/2026)

Acordul de investire cu Anima Wings S.A. nu poate fi finalizat

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (02/10/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 25.09.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/10/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.09.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/10/2026)

Rezultate oferta publica de cumparare actiuni BNET