Update articol:

Rogobete: Infecțiile nosocomiale sunt prea mult ascunse în România

Rogobete: Infecțiile nosocomiale sunt prea mult ascunse în România
 - poza 1

Ministrul demisionar al Sănătății, Alexandru Rogobete, a pledat vineri pentru raportarea corectă a infecțiilor nosocomiale din spitale, subliniind că în timpul mandatului său au fost realizate investiții de aproape 2 miliarde de lei pentru prevenirea acestora, potrivit Agerpres.

‘Investițiile (…) vor schimba, nu peste noapte, dar vor schimba înfățișarea secțiilor de terapie intensivă a blocului operator, pentru că acolo este aglomerarea cea mai mare de infecții nosocomiale. Discutăm despre 116 spitale care au primit finanțare pentru aceste investiții. Indicatorul Comisiei Europene era de minim 25. Vorbim de aproape 2 miliarde de lei care s-au investit în reabilitarea blocului operator a secțiilor de terapie intensive, realizarea de camere cu presiune negativă, achiziția de echipamente de înaltă performanță și lista poate continua’, a spus Rogobete, într-o conferință de presă de bilanț al celor 10 luni de mandat, desfășurată la Ministerul Sănătății.

El a precizat că, pe lângă investiții, au fost adoptate și măsuri legislative pentru a încuraja personalul medical și managerii să raporteze infecțiile nosocomiale.

‘Și o spun cu responsabilitate, sunt subraportate și prea mult ascunse. Dacă este să vorbim despre zona de infecții nosocomiale, gradul de implementare al celor 116 spitale care au beneficiat de fonduri este de 70%, 77 din ele au deja proiectele implementate, deci putem considera că indicatorul Comisiei Europene a fost îndeplinit din acest punct de vedere’, a spus Rogobete.

Rogobete a vorbit și despre strategia pentru creșterea siguranței actului medical.

‘Nu este suficient să constatăm la televizor (…) că da, avem infecții nosocomiale în spitalele din România. Da, avem, dar nu doar noi. Infecțiile nosocomiale există în toate spitalele din această lume. Sau, altfel spus, nu există niciun spital în lumea asta care să nu aibă infecții nosocomiale. Diferența între noi și restul este că noi le ascundem. Și tot ce mi-am dorit a fost ca să depășim această barieră, să nu mai ascundem infecțiile nosocomiale, să învățăm să le raportăm, pentru că doar dacă le raportăm corect și la timp, putem controla fenomenul extinderii infecțiilor de la un pacient la altul și realizarea acelor focare de patru, cinci, șase pacienți, care, într-adevăr, sunt o problemă pentru un spital dacă ele apar’, a arătat Rogobete.

Ministrul demisionar a mai informat că a introdus prin ordin posibilitatea ca secțiile de anestezie-terapie intensivă să își extindă echipa, în funcție de mărimea ei, cu epidemiolog propriu, dacă vorbim de o secție mare, sau cu asistent medical care să răspundă de zona aceasta de infecții nosocomiale.

BVB | Știri BVB
OIL TERMINAL S.A. (OIL) (24/04/2026)

Completare Convocare AGAO 11(12).05.2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (24/04/2026)

Hotararile AGOA & AGEA din data de 24.04.2026

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (24/04/2026)

Completare Raport anual aferent 2025

ROPHARMA SA (RPH) (24/04/2026)

Convocare AGA O & E 28.05.2026