România are nevoie de o arhitectură naţională şi de o regândire a tot ce înseamnă procese legislative şi administrative, pentru că totul durează foarte mult, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială din Senat, Ciprian Rus, la un eveniment de specialitate.
“Europa nu doar proclamă suveranitate prin acţiunile sale, ci şi încearcă să protejeze datele. Trăim într-o eră a Inteligenţei Artificiale, în care nu poţi avea Inteligenţă Artificială dacă nu ai cloud. Dacă nu ai date, nu poţi avea cloud, dacă nu ai energie, dacă nu ai cipuri. Toate astea trebuie înconjurate de securitate cibernetică. Nu poţi avea servicii digitale fără identitate digitală. Deci, direcţia e setată de vreun an şi ceva. Se fac paşi importanţi legat de această suveranitate digitală a Europei. A ieşit un prim pachet”, a afirmat Rus, la Forumul România Digitală.
Potrivit acestuia, se discută chiar de un Internet al Europei, în condiţiile în care “bătălia cu o Americă în care nu mai ştii dacă e apărătorul democraţiei sau nu, o Americă condusă de un personaj căruia îi sticlesc ochii vorbind despre dictatori, te pune într-o oarecare gardă, ca la box”.
“Acum, din ce ştiu, discuţiile sunt destul de avansate. Se discută chiar de un Internet al Europei. Sună ciudat. Dacă se va face sau nu depinde foarte mult de cum vor juca pioni importanţi în zona asta. Nu vreau să dau nume, dar aş putea scăpa Franţa, Germania… Bătălia asta cu o Americă în care nu mai ştii dacă e apărătorul democraţiei sau nu, o Americă condusă de un personaj căruia îi sticlesc ochii vorbind despre dictatori te pune într-o oarecare gardă, ca la box, şi trebuie să faci ceva cât de rapid ca şi Europă, să ne aliniem la noile standarde şi să putem dovedi că suntem suverani digital sau tehnologic sau nu. Asta vom vedea. Eu trăiesc cu încrederea că se poate, dar nu trebuie să rupi relaţiile cu America. Poate foarte bine să vină Amazon în România şi să ai date europene stocate în România pe nişte servere Amazon şi să o numim tot suveranitate digitală. Important e în această suveranitate să nu ajungi la mâna unui personaj care îţi întoarce cu cheia şi îţi poate opri servicii esenţiale”, a subliniat senatorul, potrivit Agerpres.
În opinia sa, deocamdată, România este protejată în faţa pericolelor cibernetice, deoarece “la noi totul e pe hârtie”.
“Noi, ca şi România, suntem foarte protejaţi. La noi totul e pe hârtie, nu vă faceţi griji… Am o problemă cu asta, cu hârtia, şi tocmai de aceea am pus accent pe zona asta. Mă lupt cu hârtiile din România. Râzând, glumind, încercăm să facem ceva şi la nivel legislativ, dar durează foarte mult. Eu chiar vă înţeleg de ce urâţi politicienii. Sunt politician şi eu îi urăsc pe ei şi nu doar că se abţin la proiectele mele de lege pentru lucruri care-s atâta de banale, dar trebuie să stai să negociezi ca să voteze. Vă dau un exemplu: aţi crede că în România, în Senatul României, la o propunere legislativă care zice ‘Haideţi să facem şi noi verificare electronică a vârstei pentru copii’, 70 de senatori din cei 100 şi un pic prezenţi s-au abţinut? Această propunere legislativă are raport de respingere din partea Senatului României. Să vedem ce se va întâmpla la Cameră. Oricum o să facem – că va fi până la finalul anului sau va fi la început de 2027, va fi parte din portofelul european de identitate, sunt convins. Ca să vedeţi cât de greu merg lucrurile…”, a transmis demnitarul.
Ciprian Rus a susţinut că România are nevoie de o arhitectură naţională şi regândirea a tot ce înseamnă procese legislative şi administrative.
“E foarte, foarte stufos să mă chinui zilele astea să elimin nevoia de a te duce de fiecare dată cu o chitanţă, cu o dovadă de plată de la o instituţie la alta. Mă chinui cu copiile de buletin. Mi se pare strigător la cer, venind din domeniul IT. Sper să reuşesc să avem anul acesta, să fie interzis vreunui funcţionar public vreodată în ţara asta să mai ceară sau să mai stocheze o copie de buletin. 70% din dosarele publice din România conţin două foi copie de buletin şi o cerere pe care mai sunt încă o dată trecute datele respective şi undeva jos ‘Vă rog să…’. Luăm aceste două foi, le punem într-un dosar, îi dăm număr şi trece prin nu ştiu câte faze de avizare. Suntem la nivel de Senat cu standardul unic de design (…) Sper să mai avem o comisie şi votul din plenul Camerei pentru eliminarea adreselor de email, yahoo, gmail, outlook şi toate celelalte comerciale folosite de instituţiile publice din România şi să creăm un serviciu naţional de comunicaţii electronice, mecanism unic de autentificare”, a mai spus el.
Publicaţia Financial Intelligence a organizat, marţi, cea de-a opta ediţie a evenimentului Forumul România Digitală.