Update articol:
Banking Forum by Financial Intelligence

România e pregătită cu un management de proiect în implementarea PNRR, în ciuda situaţiei politice pe care o traversăm (secretar de stat)

Chitu

România este pregătită cu un management de proiect în implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în asemenea măsură în care să nu ajungem la întârzieri suplimentare, în ciuda situaţiei politice pe care o traversăm acum, a declarat, marţi, la Banking Forum organizat de Financial Intelligence, Alin Chiţu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

“Mâine (joi, 27 octombrie 2021 – n. r.), dacă îmi amintesc bine, este întâlnirea din COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi în Uniunea Europeană – n. r.) în care va fi aprobat PNRR. Pe 28 (octombrie – n. r.) avem Ecofin în care va fi aprobat planul nostru, urmând ca la începutul lunii noiembrie să avem şi aprobarea din Consiliu. Din perspectiva aprobărilor ne apropiem de o finalitate. Acum urmează paşi pe care trebuie să-i facem noi în perioada imediat următoare. Noi am construit două planuri: unul în care vom avea un Guvern deplin şi un altul în care nu vom avea un Guvern deplin. Vorbim despre patru lucruri esenţiale: un HG prin care va fi aprobat PNRR, undeva la început de noiembrie, şi apoi vom avea nevoie de trei acte normative, fie printr-o procedură de urgenţă, fie printr-o lege prin care se vor implementa mecanismul financiar, acordul de împrumut şi acordul de contribuţie, pentru partea de grant. Lucrurile acestea sunt desfăşurate prin Ministerul de Finanţe, în colaborare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. În ciuda situaţiei politice pe care o traversăm acum, eu cred că suntem pregătiţi cu un management de proiect în asemenea măsură în care să nu ajungem la întârzieri suplimentare în implementarea PNRR. Evident, această schemă de sprijin vine şi cu o serie de asumări”, a afirmat secretarul de stat din Ministerul Finanţelor.

În ceea ce priveşte deficitul bugetar, oficialul a afirmat că există un plan bine definit, în ciuda criticilor recente legate de ultima rectificare.

“Şi noi suntem îngrijoraţi cu privire la deficite, dar cu toate acestea noi credem că avem un plan bine definit în strategia noastră, în ciuda criticilor recente legate de ultima rectificare. De asemenea, cu privire la inflaţie, suntem atenţi la măsurile pe care colegii noştri parlamentari urmează să le ia (pe tarifele la energie – n. r.) care să urmărească şi obiectivele de inflaţie, nu doar cele sociale. Încercăm să articulăm o poziţie cu privire la impactul bugetar al acestor măsuri, pentru că acum două săptămâni sau săptămâna trecută, în cadrul comisiilor reunite de la Senat, ideile cu care am intrat au fost unele, iar cele cu care am ieşit altele, în sensul în care impactul bugetar a crescut. Pe de altă parte, pentru a putea depăşi momentul total nefericit la care am ajuns din pricina acestui val 4 de COVID, care se suprapune şi crizei energetice, va trebui să susţinem bugetar într-un fel sau altul aceste creşteri. Aceste lucruri, din păcate, nu pot să nu aibă un efect asupra deficitului, pentru că o parte din sumele care vor fi îndreptate către schemele de sprijin vor veni de la bugetul de stat”, a subliniat Chiţu.

Reprezentanţi ai instituţiilor bancare, ai patronatelor şi asociaţiilor din domeniu participă, marţi, la cea de-a doua ediţie a evenimentului “Banking Forum by Financial Intelligence”.

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (06/12/2024)

Informare privind autorizatia de antrepozit fiscal

EUR/RON Turbo Long 10/4.45/4.55 (EBEUROTL3) (06/12/2024)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 09 si 10 Decembrie 2024