Industria ospitalității din România își consolidează vocea la nivel european prin reprezentare în structurile de conducere și dialog social ale HOTREC, asociația care susține interesele sectorului la nivel european. Simona Constantinescu, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), a fost aleasă în Comitetul Executiv al HOTREC pentru mandatul 2027-2028, iar Laura Elly Naghi, director executiv FIHR, a fost numită membru în Comitetul de Dialog Social Sectorial al asociației. România devine astfel singura țară din Europa Centrală și de Est prezentă în fiecare dintre aceste două comitete și una dintre cele doar trei țări reprezentate simultan în ambele structuri, alături de Italia și Suedia.
Alegerile s-au desfășurat în cadrul celei de-a 93-a Adunări Generale HOTREC, organizată la Vilnius, în Lituania, în perioada 12-14 octombrie 2026. HOTREC reunește 47 de asociații naționale din 36 de țări și reprezintă interesele hotelurilor, restaurantelor, barurilor și cafenelelor în relația cu instituțiile europene și internaționale. Comitetul Executiv HOTREC are 11 membri aleși de Adunarea Generală pentru mandate de doi ani, cu atribuții decizionale în cadrul asociației.
Rezultatul alegerilor confirmă încrederea partenerilor europeni în conducerea Federației Industriei Hoteliere din România și consolidează contribuția ospitalității românești la agenda europeană. Pentru FIHR, care este astfel prezentă pentru prima dată la acest nivel în structurile europene dedicate industriei ospitalității, dubla reprezentare prin mandatele în Comitetul Executiv și în Comitetul de Dialog Social Sectorial HOTREC reprezintă un pas important în consolidarea unei industrii unite, respectate și implicate în formularea politicilor europene care îi influențează viitorul.
Ca urmare, Federația Industriei Hoteliere din România va putea contribui la susținerea priorităților industriei românești în elaborarea pozițiilor și propunerilor HOTREC adresate instituțiilor Uniunii Europene pentru competitivitate, distribuție digitală echitabilă, simplificarea reglementărilor, acces la forță de muncă și formare profesională. Prezența României aduce și perspectiva unei piețe cu potențial important de dezvoltare, pentru care reducerea decalajelor și stimularea investițiilor sunt esențiale, în dialogul instituțional în care se conturează pozițiile sectorului la nivel european.
„România are experiență, profesioniști și un potențial turistic care merită o voce puternică, iar operatorii din România trebuie să fie parte din discuțiile europene care influențează industria. Pentru noi este o onoare și o responsabilitate să putem contribui împreună la direcția ospitalității europene. Prin aceste mandate, vom susține politici europene conectate la realitățile companiilor și oamenilor din industria noastră. Este o reușită care ne dă încredere și ne obligă să transformăm reprezentarea în contribuții concrete pentru reguli clare, proporționale și aplicabile inclusiv operatorilor mici”, a spus Simona Constantinescu, președinte FIHR și membru în Comitetul Executiv al HOTREC.
În același timp, prin alegerea Laurei Elly Naghi, FIHR va participa și la Comitetul de Dialog Social Sectorial, structura formată din cinci reprezentanți care coordonează dialogul HOTREC cu partenerul sindical european EFFAT. Din acest rol, FIHR va contribui la dialogul european dintre angajatorii și lucrătorii din ospitalitate. Pentru industria din România, această participare este extrem de importantă în contextul dificultăților de atragere și retenție a personalului, dar și al nevoii tot mai mari de formare profesională și adaptare a competențelor la schimbările din industrie.

„Deficitul de personal și provocările din această arie se resimt direct în activitatea de zi cu zi a operatorilor și în capacitatea lor de a dezvolta afacerile la standarde ridicate de calitate. În dialogul european putem aduce experiența locală și putem discuta, împreună cu reprezentanții lucrătorilor, despre formare, condiții de muncă și perspective de carieră. Credem că problemele întâlnite în România pot fi adresate și prin perspectiva soluțiilor și experiențelor relevante din alte țări”, a spus Laura Elly Naghi, director executiv FIHR și membru în Comitetul de Dialog Social Sectorial HOTREC.
FIHR este afiliată HOTREC, iar noile mandate adaugă acestei relații participarea în Comitetul Executiv și în structura de dialog social sectorial. Prioritățile și contribuțiile reprezentantelor FIHR vor fi dezvoltate în cadrul responsabilităților celor două comitete.
Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) este prima organizație patronală din turismul românesc, cu peste 35 de ani de activitate neîntreruptă. Prezentă în 28 de județe și reunind proprietăți care cumulează peste 25.000 de camere, FIHR contribuie la dialogul dintre antreprenorii membri din industria turismului și autorități pe teme care se reflectă asupra activității, investițiilor și competitivității sectorului. Federația este membră a Alianței pentru Turism (APT) și a Confederației Patronale Concordia și este afiliată internațional la HOTREC – vocea ospitalității din Europa.