Update articol:

Rompetrol Rafinare are prevăzută pentru 2021 o pierdere de 60,75 milioane dolari

Acţionarii Rompetrol Rafinare au aprobat în cadrul Adunării Generale de joi bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru 2021, care prevede o pierdere netă de 60,75 milioane de dolari, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, citat de Agerpres.

Cifra de afaceri brută este estimată la 3,562 miliarde dolari, iar cea netă la 2,257 miliarde dolari. Profitul operaţional, fără cheltuieli de amortizare & depreciere (EBITDA) este prevăzut la 64,328 milioane dolari, iar pierderea operaţională (EBIT) la 10,973 milioane dolari.

Conform BVC, cantitatea prelucrată de Rafinăria Petromidia este estimată la 6.001.444 tone/an materii prime, din care ţiţei 5.254.886 tone/an, alte materii prime 746.558 tone. Cantitatea prelucrată de Rafinăria Vega este preconizată la 408.277 tone de materii prime/an.

Producţia obţinută de Uzina Petrochimie este prevăzută în buget la 171.910 tone/an polimeri, din care polipropilenă (PP) 92.485 tone/an şi polietilenă de joasă presiune (LDPE) – 9.425 tone/an.

Valoarea totală a investiţiilor Rompetrol Rafinare pentru anul 2021 va fi de 38.547.246 dolari.

Anul trecut, Rompetrol Rafinare a înregistrat, conform situaţiilor financiare consolidate, o pierdere netă de 198,587 milioane dolari şi o cifră de afaceri netă de 2,334 miliarde dolari.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/05/2021)

Litigiu dosar nr.3607/63/2020

Sphera Franchise Group (SFG) (18/05/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IAR SA Brasov (IARV) (18/05/2021)

Convocare AGAO 21.06.2021

BRK Argint Turbo Short 28.5 (BKSLVTS2) (18/05/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 18 si 19 Mai 2021

EB WTI INDEX 0,10 (EBWTI1) (18/05/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - ajustare parametri produs structurat