Update articol:

Rusia: Vladimir Putin a declarat că în anturajul său sunt bolnave de COVID-19 mai multe zeci de persoane

Putin Sursa foto: en.kremlin.ru

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că în anturajul său s-au îmbolnăvit de COVID-19 “nu unul, nu doi”, ci mai multe zeci de persoane, informează joi TASS şi AFP, potrivit Agerpres.

“Din păcate, am fost nevoit în ultimul moment să-mi amân vizita la Duşanbe. Îmi pare foarte rău, însă acest lucru are legătură cu faptul că în anturajul meu apropiat au fost, după cum ştiţi, depistate cazuri de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus”, a spus liderul rus joi, în timpul unui discurs susţinut online în cadrul summitului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

“Nu este vorba despre unu sau doi, ci de câteva zeci de oameni”, a subliniat Putin.

Preşedintele rus a anunţat că intenţionează să rămână în autoizolare câteva zile. “Acum sunt nevoit să respect câteva zile regimul de autoizolare”, a spus liderul rus.

Liderul rus s-a vaccinat în primăvară cu Sputnik V. El a declarat de mai multe ori că anticorpii săi “se menţin la un nivel ridicat”.

În luna iulie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov anunţa că persoanele care intră în contact cu Vladimir Putin respectă măsuri stricte.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2026)

VAN la data de 31 mai 2026

VES SA (VESY) (12/06/2026)

Modificare calendar financiar 2026

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/06/2026)

Plata cupon 31 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 32