Update articol:

Schimbări în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica: Mircea Coşea şi Adrian Mitroi, printre noii membri provizorii validaţi de AGOA

Sursa Facebook

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Transelectrica a aprobat, vineri, noile mandate provizorii ale membrilor Consiliului de Supraveghere al companiei, printre aceştia regăsindu-se profesorii universitari la ASE Mircea Coşea şi Adrian Mitroi.

Dacă patru membri provizorii sunt noi, în cazul a trei dintre ei mandatele le-au fost prelungite, în condiţiile în care acestea au expirat pe 29 martie 2019. Potrivit unui raport al Transelectrica, transmis Bursei de Valori Bucureşti, mandatele au intrat în vigoare în data de 30 martie 2019 şi vor avea o valabilitate de două luni.

Membrii provizorii aprobaţi vineri în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica sunt: Adrian Mitroi, Mircea Gheorghe Dumitru Coşea, Alin Sorin Mitrică, Constantin Dumitru, Virginia Mihaela Toader, Mihaela Constantinovici, Carmen Nina Crişu.

„Cu privire la punctul 3 de pe ordinea de zi, cu votul ‘pentru’ al acţionarilor reprezentând 88,25640% din totalul numărului de voturi exprimate valabil, se aprobă stabilirea formei contractului de mandat care va fi cea aprobată prin Hotărârea AGOA nr. 5/29.03.2018 şi va cuprinde modificarea art. 5 stabilită prin hotărârea AGOA nr. 12/28.09.2018 şi se împuterniceşte reprezentantul Ministerului Economiei în vederea semnării contractelor de mandat ale membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice ‘Transelectrica’ SA”, se spune în document.

Acţionarii au amânat, vineri,   discutarea subiectului privind aprobarea profilului Consiliului de Supraveghere, precum şi aprobarea profilului candidaţilor pentru postul de membru al Consiliului de Supraveghere.

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România, cu un rol cheie pe piaţa de energie electrică. Compania administrează şi operează sistemul electric de transport şi asigură schimburile de electricitate între ţările Europei Centrale şi de Răsărit, ca membru al ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică).