Update articol:

Şeful Fiat Chrysler, mesaj către Renault: Suntem încântaţi să stăm de vorbă, dar ne descurcăm fără ajutor

Sursa foto: fcagroup.com

Mike Manley, directorul general al Fiat Chrysler Automobiles (FCA), a transmis un mesaj grupului francez Renault şi altor potenţiali parteneri: „Suntem încântaţi să stăm de vorbă, dar ne descurcăm fără ajutor”, transmite Reuters.

În iunie, Fiat Chrysler a propus o fuziune de peste 35 de miliarde de euro cu Renault, dar a retras apoi oferta, acuzând condiţiile politice din Franţa pentru renunţarea la crearea celui de-al treilea lider global în industria auto, după Volkswagen şi Toyota. În urma tranzacţiei, FCA ar fi obţinut accesul la tehnologiile pentru vehiculele electrice ale grupului francez

„Din punct de vedere strategic, avem în desfăşurare planuri clare de investiţii şi un viitor solid. Asta nu înseamnă că dacă ar exista un viitor mai bun într-o alianţă sau parteneriat ori fuziune nu am fi interesaţi şi deschişi la asta”, le-a spus jurnaliştilor Manley, potrivit Agerpres.

Acesta a explicat că Fiat Chrysler este deschis la reluarea negocierilor de fuziune cu Renault, dar producătorul auto francez nu este singurul potenţial partener pentru a obţine acces la tehnologiile pentru vehiculele electrice.

„Întrebaţi fiind dacă ei ar fi singura oportunitate, cu siguranţă răspunsul ar fi ‘nu’. Există acorduri de cooperare care pot ajuta la anumite tehnologii. Există cooperări care nu au fost niciodată luate în vedere în trecut”, a declarat şeful FCA.

Pe segmentul vehiculelor comerciale, Fiat Chrysler are un parteneriat cu rivala Renault, grupul PSA. Cei doi producători auto au discutat o adâncire a alianţei lor, înainte ca Fiat Chrysler să prezinte Renault oferta de fuziune, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

FCA, care este în urma rivalelor în dezvoltarea vehiculelor autonome şi electrice, a anunţat recent că în următorii cinci ani va investi nouă miliarde de euro (zece miliarde de dolari) pentru a introduce automobile electrice şi hibride în toate regiunile.