Update articol:

Şeful Orange, achitat de acuzaţiile de complicitate la fraudă

Sursa foto: orange.com

Un tribunal francez a decis, astăzi, că directorul general al Orange, Stephane Richard, nu este vinovat de complicitate la fraudă, ceea ce-i permite să rămână în fruntea companiei de telecomunicaţii, potrivit Reuters.

Vorbind cu reporterii, Richard a spus că verdictul este o “imensă ușurare”. O parte dintre angajații săi erau în lacrimi în jurul lui, conform Reuters .

Un procuror francez a cerut trei ani de închisoare pentru presupusa implicare a lui Stephane Richard într-un dosar de arbitraj care a permis în 2008 omului de afaceri Bernard Tapie să primească despăgubiri în valoare de 400 milioane de euro pentru soluţionarea unui litigiu cu Crédit Lyonnais. Procurorii solicitaseră şefului Orange să depună mărturie în procesul în care actualul director general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, este acuzată de neglijenţă în afacerea Tapie-Crédit Lyonnais, potrivit Agerpres.

În acea perioadă, Stephane Richard era şeful echipei lui Lagarde, pe atunci ministru al Economiei. Fostului ministru al Economiei i se reproşează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiţie, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie şi Credit Lyonnais. Litigiul viza o tranzacţie ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participaţia pe care o deţinea la producătorul german de îmbrăcăminte şi echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acţiune în justiţie, susţinând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obţinut de la stat despăgubiri de 404 milioane de euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiţie.

Stephane Richard, care în 2018 a obţinut al treilea mandat de patru ani ca director general al Orange, a respins toate acuzaţiile formulate împotriva sa şi a susţinut că şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu. 

Stephane Richard este cel care a reuşit să îmbunătăţească rezultatele Orange pe o piaţă franceză extrem de competitivă, unde concurează cu rivali precum Bouygues Telecom, Altice şi Iliad.

BVBStiri BVB

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (25/11/2020)

Comunicat privind aprobarea de catre ANRE a Planului de Dezvoltare SNT 2020-2029

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (25/11/2020)

Convocarea AGOA din data de 6/7 ianuarie 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (25/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN, SDTS si EFSA

VES SA (VESY) (25/11/2020)

Neintrunire cvorum AGA O & E 25.11.2020