Update articol:

Şeful PGNiG: Polonia are nevoie să importe o cantitate mai mare de gaze naturale lichefiate

Cea mai mare companie poloneză de gaze, PGNiG, se aşteaptă la o creştere a folosirii gazelor, iar pentru a face faţă acestei majorări a cererii va importa gaze naturale lichefiate (LNG), a anunţat directorul general al companiei, Jerzy Kwiecinski, într-un interviu acordat Reuters şi citat de Agerpres.

Cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, care se bazează pe cărbune pentru 88% din producţia sa de electricitate, vrea să reducă acest procent în următorii ani, deoarece nu mai este rentabilă exploatarea minelor. De asemenea, autorităţile de la Varşovia iau măsuri pentru reducerea dependenţei de gazele ruseşti, cumpărând gaze naturale lichefiate de la mai mulţi furnizori, inclusiv din SUA şi Qatar.

Compania de stat PGNiG este acţionar al PGG – cel mai mare producător de cărbune din Polonia – care se luptă să supravieţuiască impactului preţului scăzut al cărbunelui, scăderii cererii, creşterii stocurilor şi a ratei ridicate de cazuri de coronavirus în rândul minerilor.

Chiar dacă pandemia a dus la reducerea consumului de energie, cererea pentru gaze ar trebui să fie solidă, deoarece dificultăţile din industria minieră accelerează trecerea la gaze, care generează emisii de carbon mai scăzute, a explicat Jerzy Kwiecinski.

Acesta a adăugat: “Epidemia ar putea accelera transfrmarea energetică, deoarece companiile care vor trece prin acest proces vor fi într-o situaţie chiar mai dificilă iar deciziile vor trebui adoptate mai raid în aceste companii decât s-a planificat iniţial”.

“Cred că piaţa LNG nu va scădea anul acesta în pofida pandemiei. Impactul epidemiei va fi mai degrabă de scurtă durată – cel mai mult în trimestrele doi şi trei”, susţine şeful PGNiG.

Acesta a explicat că firma primeşte LNG conform contractelor încheiat cu Qatar şi SUA, fără legătură cu pandemia.

Luna trecută, directorul general al PGE, cel mai mare producător de electricitate din Polonia, Wojciech Dabrowski, avertiza că Varşovia ar putea avea nevoie de 25 de ani pentru a renunţa la cărbune, adică o perioadă de tranziţie mai mare decât cea pe care o are în vedere Uniunea Europeană.

Grupul PGE nu poate să avanseze mai repede din cauza constrângerilor tehnologice, a îngrijorărilor privind locurile de muncă şi a lipsei de finanţare, a declarat Dabrowski.

“Renunţarea la cărbune în 2030 nu este realistă”, susţine Dabrowski, menţionând cerinţele referitorare la securitatea energetică şi nevoia de a avea capacităţi de generare în rezervă, în cazul în care nu suflă vântul sau nu străluceşte soarele. “Însă în 20 până la 25 de ani este realistă. Desigur, vom avea nevoie de sprijinul UE. Suntem conştienţi că trebuie să facem acest lucru”, a adăugat directorul PGE.

Deşi intervalul de timp necesar pentru renunţarea la cărbune evocat de directorul PGE pare unul lent, având în vedere planurile curajoase ale UE în domeniul climei, este totuşi unul mai ambiţios decât cel preconizat de Guvernul de la Varşovia, potrivit căruia în anul 2040 cărbunele va fi responsabil pentru un sfert din mixul energetic al ţării.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/05/2020)

Litigiu dosar nr. 3608/63/2019

TERAPLAST SA (TRP) (27/05/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 22.05.2020

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (27/05/2020)

Act aditional cf. art. 234 Reg 5/2018 - CTE Iernut

PRODPLAST S.A. (PPL) (27/05/2020)

Notificare prag detineri >5%

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (27/05/2020)

Clarificari privind A.G.O.A. din 28.04.2020 - versiunea in limba engleza