Update articol:

Șeful SGG: Criterii noi de performanță pentru RA-APPS

Șeful SGG: Criterii noi de performanță pentru RA-APPS
 - poza 1 Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec.

Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a anunțat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanță pentru activitatea Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

‘Reguli mai dure pentru RA-APPS. Conducerea va răspunde pentru rezultate. Ani la rând, românii au auzit despre RA-APPS mai ales când izbucnea câte un scandal: vile sau terenuri ale statului date pe nimic politicienilor ori firmelor cu relații și contracte păguboase pentru stat. Unii plăteau, alții trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului. Trebuie să ieșim din această poveste. Patrimoniul statului nu este al celor conectați la putere. Este al tuturor și trebuie administrat eficient și transparent’, a scris șeful SGG, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, printre noile criterii de performanță impuse regiei se numără:

* programul de investiții trebuie comunicat transparent SGG-ului și realizat în proporție de minim 85% până la final de an;

* RA-APPS va trebui să separe complet activitatea comercială de activitatea de reprezentare și protocol;

* sucursalele de reprezentare și protocol aflate pe pierdere vor trebui să își eficientizeze activitatea;

* exploatarea caselor de protocol și de oaspeți va trebui să genereze venituri (astfel contribuția de la stat pentru întreținerea acestora va putea scădea);

* numărul de imobile care generează pierderi va trebui redus în fiecare an;

* gradul de închiriere a imobilelor cu destinație comercială va trebui crescut;

* raportările către SGG și AMEPIP vor fi trimise la timp și va trebui urmărită implementarea recomandărilor Curții de Conturi.

‘Nu pretind că vom putea repara peste noapte tot ce nu a funcționat zeci de ani. Dar, pentru prima dată, conducerea RA-APPS va fi obligată să răspundă, indiferent cine vine la butoane. Regula este simplă și numai cei obișnuiți cu privilegiile ar putea să se teamă de ea: proprietățile statului trebuie administrate în interesul oamenilor, nu al sistemului’, a subliniat secretarul general al Guvernului.

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (24/08/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate S1 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (24/08/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate S1 2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (24/08/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si invitatie la conferinta cu investitori