Update articol:
Senat: Proiectul privind implementarea operaţiunilor petroliere offshore, adoptat (vezi document)

Iulian Iancu: Dezbaterea legii offshore în comisii, săptămâna viitoare

UPDATE: Preşedintele Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a anunţat, astăzi, că proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate săptămâna viitoare, decizia fiind luată după o discuţie cu Liviu Dragnea.

Iulian  Iancu a mai spus că vor fi colectate amendamentele de la deputaţi, iar săptămâna viitoare proiectul de lege va intra în dezbaterea comisiilor “pentru o analiză foarte atentă cu un singur obiectiv – menţinerea avantajului dobândit deja de către România. Forma adoptată de noi în iulie credem că a fost o formă foarte bună şi echilibrată. Din păcate, preşedintele României a returnat-o Camerei, acum noi trebuie să analizăm foarte atent, în aşa fel încât să ne menţinem avantajele dobândite în iulie.  Forma finală o vom discuta săptămâna viitoare. Sunt alte aspecte de detaliu care trebuie avute în vedere, pentru că vedem că în detalii se ascund anumite aspecte şi îngrijorări. Noi vrem să evităm îngrijorările, suspiciunile. Toate elementele de detaliu sunt subiectul acestei săptămâni”.

……

Investitorul poate să-şi deducă maximum 60% din valoarea veniturilor suplimentare la investiţia făcută

Proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore a fost adoptat, luni, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Actul normativ fusese trimis la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Au fost exprimate 81 voturi “pentru”, nouă împotrivă (USR) şi 15 abţineri.

raport offshore raportul de la Senat la legea offshore

Principalele amendamente adoptate, propuse de PSD, se referă la posibilitatea ca investitorii să-şi deducă banii din investiţia făcută. Comisiile raportoare – economică şi de energie – au stabilit că investitorul poate să-şi deducă maximum 60% din valoarea veniturilor suplimentare la investiţia făcută.

Proiectul de lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi ANRM.

Senatorul USR Mihai Goţiu a declarat că filozofia legii porneşte de la “un sistem învechit, chiar colonialist, al sistemului de redevenţe”.

“USR a votat împotrivă şi din cauza faptului că sunt prevăzute în continuare derogări de la normele privind protecţia mediului şi de la normele privind protecţia privind patrimoniului cultural şi de la normele privind protecţia dreptului de proprietate. (…) Acestea sunt motivele pentru care USR a votat împotriva legii şi nu împotriva exploatării gazelor din Marea Neagră”, a spus Goţiu, citat de Agerpres.

Senatorul PNL Florin Cîţu a susţinut că nu s-a ţinut cont de niciunul dintre punctele cererii de reexaminare. Senatorul Traian Băsescu a declarat că legea este rezultatul “unor negocieri personale” ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, cu liderii companiilor care investesc. El a anunţat că actul normativ va fi atacat la CCR de Opoziţie.

“Sunt convins că legea va face obiectul unei sesizări a CCR de către Opoziţie. Legea, cum este ea acum, încalcă principiile Tratatului de funcţionare a UE prin încălcarea Directivei 94/22CE a Parlamentului European şi a Directivei 30/2013 a UE. (…) Eu nu pot susţine legea în forma actuală. Auzim în lege că jumătate din cantitatea extrasă va rămâne în România să o tranzacţionăm noi. Este una dintre cele mai stupide abordări pe care o poate avea o ţară. Este evident că legea este făcută în baza negocierilor personale ale domnului Dragnea şi nu ţine cont de un lucru esenţial – România nu trebuie să vândă la Bucureşti sau pe conductă direct la export gazele din Marea Neagră. România trebuie să-şi pună problema (…) ce redevenţe trebuie să fixeze pentru a relansa economia românească. (…) Jumătate din gazele care vor rămâne în ţară le veţi revinde în continuare către vest. (…) Dacă eu rambursez investiţia făcută în Marea Neagră, de ce nu sunt gazele ale mele? N-aveţi un răspuns şi răspunsul trebuie să îl găsim în înţelegerile preşedintelui Dragnea cu liderii celor două companii”, a spus Băsescu.

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, a afirmat că măsurile luate prin acest act normativ “sunt în interesul românilor”.

“Tranzacţionarea pe teritoriul României a 50% din gazele exploatate înseamnă mai mult decât consumul intern al României într-un an, ceea ce face ca o parte din această extracţie să fie disponibilă pentru tranzacţionare, după ce se fixează preţul pe bursă în România. Toate măsurile pe care le-am luat sunt în interesul românilor şi le-am făcut cât se poate de transparent. Dacă mai e ceva de corectat, suntem gata să ascultăm orice fel de argumente. Aş vrea să văd propuneri concrete, nu doar reproşuri, pentru că cu reproşurile nu putem să facem o lege”, a spus Nicolae.

Proiectul va intra mierucri în plenul  Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/09/2020)

Aprobare Tribunal - fuziune prin absorbtie a companiilor de servicii energetice

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/09/2020)

Contract de imprumut cu Gocab Software

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/09/2020)

Convocare AGOA - 23 (26) octombrie 2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/09/2020)

Comunicat referitor la AGOA din 12.10.2020