Serbia: Noua putere va menţine obiectivul aderării la UE, dar nu va adopta sancţiuni contra Rusiei

Noua majoritate din Serbia, formată în urma mișcării studențești, va păstra aderarea la Uniunea Europeană drept „obiectiv strategic”, însă își va menține poziția de a nu se alătura sancțiunilor împotriva Rusiei, a declarat marți pentru AFP unul dintre capii săi de listă, potrivit Agerpres.

Lista reprezentând mişcarea studenţească, care a protestat împotriva corupţiei în ultimii doi ani, a câştigat alegerile din 25 octombrie împotriva partidului conservator SNS al lui Aleksandar Vucic, figura dominantă în politica sârbă din ultimii 14 ani.

Mirjana Nikolic, rectorul Universităţii de Artă din Belgrad, a declarat pentru APF că viitorul guvern rezultat din această majoritate va avea ca prioritate problemele interne, în primul rând lupta împotriva corupţiei.

Ea a subliniat, însă, că Serbia va menţine obiectivul aderării la UE, declarat de toate guvernele de la Belgrad începând din 2000.

‘Acesta rămâne un obiectiv strategic’, a afirmat Mirjana Nikolic.

‘Aproape toţi vecinii noştri sunt membri ai UE. Din punct de vedere geostrategic şi geopolitic, noi suntem în Europa’, a adăugat ea.

Însă noua majoritate, care aşteaptă încă rezultatele definitive pentru a începe formarea unui guvern, nu va adopta sancţiuni împotriva Rusiei, în pofida presiunilor exercitate de Bruxelles.

‘Studenţii şi colegii care au redactat această parte a programului au fost foarte clari cu privire la faptul că se opun sancţiunilor împotriva Rusiei’, a declarat Mirjana Nikolic.

După atacul declanşat de Rusia asupra Ucraina în februarie 2022, preşedintele Aleksandar Vucic a susţinut integritatea teritorială a Ucrainei, dar fără adoptarea sancţiunilor contra Rusiei votate de UE.

Serbia, care întreţine istoric relaţii bune cu Rusia, depinde puternic de aceasta pentru aprovizionarea cu gaz.

Serbia este, însă, şi candidată la aderarea la UE şi încearcă un exerciţiu de ‘echilibristică’ între relaţiile cu Bruxellesul şi cele cu Moscova.

Lista Studenţilor a obţinut 53% din voturi, faţă de scorul de 39% obţinut de coaliţia lui Aleksandar Vucic, ceea ce înseamnă că mişcării îi vor reveni în jur de 140 din cele 250 de mandate parlamentare, o majoritate cu care va putea guverna singură.A

BVB | Știri BVB
RAIFFEISEN BANK -2027C (RBRO27C) (03/11/2026)

Rezultate financiare trimestrul 3 2026

RAIFFEISEN BANK - OB. 2028 (RBRO28) (03/11/2026)

Rezultate financiare trimestrul 3 2026

RAIFFEISEN BANK S.A. (RBRO33) (03/11/2026)

Rezultate financiare trimestrul 3 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (03/11/2026)

Detalii teleconferinta rezultate financiare T3 2026