Update articol:

Shopping City Târgu Mureș se deschide oficial

  • Cel mai modern centru comercial din Târgu Mureș a fost inaugurat astăzi, 16 iulie 2020
  • Certificare internațională „Covid Compliant” pentru shopping în siguranță
  • Facilități unice în oraș: zonă de Food Garden, primul hipermarket Carrefour din regiune și stații de încărcare pentru mașini electrice

NEPI Rockcastle anunță deschiderea oficială a celui de-al 20-lea centru comercial din portofoliul local: Shopping City Târgu Mureș. Rezultat al unei investiții de 70 milioane de euro, centrul comercial devine cea mai modernă destinație de cumpărături, relaxare și divertisment din oraș. Măsurile de siguranță și distanțare socială implementate au fost certificate internațional de către Safe Shopping Centers, potrivit unui comunicat de presă.

NEPI Rockcastle precizează: “Siguranța angajaților și clienților este o prioritate pentru Shopping City Târgu Mureș, astfel că au fost luate toate măsurile de prevenție și distanțare socială necesare pentru o experiență de cumpărături responsabilă. Purtarea măștii de protecție este obligatorie de către toți angajații și clienții și este asigurată măsurarea temperaturii la intrarea în clădire, pentru cumpărături responsabile și în siguranță. 

Inaugurat astăzi, 16 iulie 2020, sub conceptul Fii în centrul atenției, Shopping City Târgu Mureș are o suprafață închiriabilă de 40.000 de metri pătrați, peste 113 magazine, 550 de locuri in Food Garden, peste 1500 locuri de parcare, inclusiv stații de încărcare pentru mașini electrice și pune în lumina reflectoarelor un mix complet de cumpărături, distracție și experiențe culinare locale și internaționale, devenind, în același timp, oaza de relaxare din oraș: numeroase spații verzi, un etaj întreg dedicat divertismentului și, în premieră pentru un centru comercial, o terasă exterioară de 3.000 mp. Odată cu relaxarea reglementărilor autorităților, terasa exterioară va fi și locul în care evenimentele vor prinde viață, de la concerte, la târguri sezoniere sau proiecții de film.

În ceea ce privește designul de ultimă generație, care îmbină lumina naturală cu elementele de decor, finisaje calde și texturi, parterul este conceput după un traseu circular intuitiv, cu 3 segmente largi de galerie care leagă cele trei atriumuri, cu acces echilibrat dinspre parcări, prin intrări la nivel, pe scări și rampe rulante sau lifturi. Cele 3 galerii, „arterele comerciale” ale Shopping City Târgu Mureș sunt luminate natural, prin „lentile” în acoperiș. Vizibil din exterior, atriumul principal impresionează prin înălțimea de peste 14 metri și oferă o perspectivă amplă către zona de Food Garden, situată la etaj.

Shopping City Târgu Mureș pune în lumina reflectoarelor 113 magazine dedicate pasionaților de modă, frumusețe, sport sau tehnologie. Astfel, multe dintre brandurile prezente în noul centru comercial vin în premieră în Târgu Mureș: Sephora, Bookcity, Smyk, Reserved, eMAG, Magnolia, Intersport, Cropp, Sport Vision, Bijuteria Exquisite, Teilor, Sinsay, Orsay, Buzz, Flanco, Douglas, DeFacto, New Yorker, Hervis sau dm.

Situat la etajul 1, conceptul de Food Garden propune un mix de restaurante fast și slow food, într-un spațiu relaxat, intim și cald, în care predomină texturile naturale de lemn. Aici vizitatorii se vor putea bucura de o zonă modernă de fast food, cu restaurante deja cunoscute sau în premieră, precum Burger House, Mara Mura, Spartan,  Chopstix sau Mesopotamia, dar și de o zonă de slow food, unde se vor putea relaxa la unul dintre restaurantele cu deschidere către terasă.

Zona de entertainment va găzdui și cel mai mare cinematograf Cineplexx din regiune, un baby corner, zona de jocuri arcade, un pub și un casino. De asemenea și acestea vor fi deschise pentru vizitatori odată cu ridicarea restricțiilor impuse de autorități.

Pe 25 iunie a avut loc inaugurarea primului hipermarket Carrefour, parte integrantă a centrului comercial, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați și care oferă o experiență de cumpărare interconectată și sigură prin opțiunile offline și online, ce aduc mai aproape de consumatori o întreagă comunitate de producători locali și naționali.

16-19 iulie: Shopping City Târgu Mureș a pregătit experiențe memorabile pentru ca tu să fii în centrul atenției

Între 16 și 19 iulie, mureșenii vor descoperi noul centru comercial pe acordurile muzicale oferite de Filarmonica de Stat Târgu Mureș, recital susținut pe terasă, în timp ce prima zi oficială, 16 iulie, se va încheia la ora 21:30 cu un spectaculos show de lasere, în parcarea centrului comercial.

Între 16 iulie și 15 august, pe culoarul de la parter, Museum of Senses va avea o expoziție interactivă cu iluzii optice. Iar pentru cele mai reușite fotografii, Shopping City Târgu Mureș a pregătit mai multe spații, special amenajate și care așteaptă să fie descoperite.

4 zile de oferte și promoții: începând de joi, 16 iulie, vizitatorii vor fi întâmpinați la Shopping City Târgu Mureș cu oferte, promoții, o tombolă cu premii și experiențe memorabile. În perioada 16-31 iulie, la cumpărături de minimum 150 lei, clienții intră în tombola specială și pot câștiga prin tragerea la sorți: 2 x vouchere experiență de relaxare la Valea Verde Retreat, pentru 2 persoane, 3 x vouchere experiență de degustare vinuri la Villa Vinea, pentru 2 persoane”.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020