Update articol:

Sindicatele: “Dacă în 30 de zile nu se iau măsuri, vom face proteste, iar ca măsură ultimă, extremă, vom închide noi Alro Slatina; nu lăsăm ca perfidismul altora să închidă întreprinderea”

Alro se află într-o situaţie destul de gravă, din cauza preţului la energie, a preţului internațional la aluminiu, a coronavirusului, a declarat, pentru Mediafax, liderul Sindicatului „Aluministul”, Constantin Popescu, potrivit stiripesurse.ro.

Acesta a spus că, în ultimii trei ani, preţul energiei a crescut cu 50%, iar alte taxe pentru certificatele de emisie de la 5 la 29 de euro: “Toate lucrurile astea duc către închiderea Alro şi disponibilizări masive, peste 20 de mii de oameni care depind direct sau indirect de uzină. Avem pierderi foarte mari, în jur de 40 de milioane de dolari, cel puţin, în primele luni ale anului. Importurile-exporturile au scăzut. Producţiile sunt diminuate peste tot, nu mai cumpără. 

Noi nu avem certificate verzi, ca toţi producătorii de energie. Plătim taxa pentru emisiile de noxe. Certificatele verzi se includ în preţ şi atunci îţi dă un preţ mult mai mare. Noi, fiind un producător energofag, aşa cum sunt şi întreprinderile de acest gen din toată lumea, plătim inclusiv acele certificate verzi la preţuri exagerate, iar, conform directivelor europene, o parte din aceşti bani revin României. 50 la sută din banii ăştia merg către stat ca să facă investiţii în mediu, 15 la sută se returnează marilor consumatori. Nu e vorba numai de ALRO, e vorba despre 15 domenii de activitate din industrie. Noi vrem să ne dea aceşti bani. Ministrul Mediului a zis că ne vor da banii în august. Degeaba ni-i dau atunci, că n-o să mai fim.

Dacă în 30 de zile nu se iau măsuri, vom face proteste, iar ca măsură ultimă, extremă, o vom închide noi şi nu lăsăm ca perfidismul altora să închidă întreprinderea.

Conducerea Alro a anunţat, la finalul lunii trecute, o cifră de afaceri de 2,8 miliarde lei, în scădere cu 7% față de 2018, un EBIT de 99 milioane RON și o pierdere netă de 68 de milioane de lei, ca urmare a unor factori adverși, locali și internaționali, cum ar fi conflictele comerciale, producția în exces, nivelurile mai scăzute ale cererii, cotației LME și prețurilor mai mari pentru utilități în cursul anului 2019.

„Deși am continuat, pe tot parcursul anului 2019, să dezvoltăm, să producem și să vindem produse cu valoare adăugată mare și foarte mare („PVAM” și „PVAFM”), rezultatele noastre financiare au fost afectate negativ de diverși factori externi, cum ar fi piața internațională caracterizată printr-o cerere și prețuri încetinite sau costul energiei care a continuat să fie volatil și în creștere”, a declarat Marian NĂSTASE, președintele Consiliului de Administrație al ALRO, adăugând:  „La scară globală, piața aluminiului a fost afectată, în 2019, de o scădere cu 15% a cotației LME, față de 2018, de politica internațională, cum ar fi tarifele americane la import, constrângerile din China, negocierile Brexit, toate acestea determinând clienții din piața de aluminiu să aibă un comportament prudent, care a avut un impact semnificativ asupra rezultatelor noastre în 2019. Pe piața locală din România, ne-am confruntat in plus si cu alte condiții adverse derivate în principal din prețurile prohibitive ale energiei”.

În ceea ce privește factorii care afectează piața locală din România, în special prețurile la energie, la sfârșitul lunii decembrie 2019, Guvernul României a emis o Ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr.115/2011 prin care Guvernul României se angajează să implementeze o schemă de ajutor de stat pentru compensarea marilor consumatori de energie cu privire la o parte din costurile lor cu emisii indirecte. Schema de ajutor de stat este o transpunere a prevederilor rezultată din Ghidul UE ETS 2012/C 158/04.

Astfel de scheme europene sunt în vigoare începând cu 2012 și sunt deja aplicate în 12 state europene – Germania, Franța, Spania, Norvegia, Finlanda, Ungaria, Grecia, Letonia se numără printre aceste state – în care ALRO are concurenți puternici. Acest sistem oferă subvenții directe pentru compensarea costurilor aferente emisiilor de gaze cu efect de seră trecute în prețul electricității, pentru agenții economici din diverse domenii de activitate, cu scopul de a le păstra competitivitatea.

Ghidul European definește și lista sectoarelor industriale care se califică pentru subvenția directă, precum și formula de implementare, în cele mai mici detalii.

Pentru ALRO, precum și pentru companii din alte 15 sectoare industriale românești, și opt sub-sectoare (așa cum sunt ele reglementate de Ghidul UE ETS 2012/C 158/04), aceste compensații au rolul de a contracara prețul foarte mare al energiei în costurile totale. Mai mult, fondurile pentru compensarea efectivă provin din veniturile obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite în mod gratuit de UE României. Astfel, schema este susținută direct prin acest mecanism implementat în Uniunea Europeană și nu afecteză restul consumatorilor români.

 

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Participare si vot electronic la AGA din 26.11.2020

VES SA (VESY) (26/11/2020)

Informatii suplimentare privind operatiunile de capital social

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Link acces direct AGOA & AGEA 26.11.2020