Propunerile sindicatului First Bank (fostă Piraeus Bank) nu au fost luate în considerare, în cadrul întâlnirii cu conducerea executivă a băncii, susţine Sindicatul Piraeus Bank România.
Aceştia au spus: “Dragi colegi, azi 18.03 a avut loc întâlnirea cu conducerea executivă a băncii. Vă anunțăm pe această cale că propunerile sindicatului nu au fost luate în considerare fapt ce ne conduce la concluzia că actualul acţionariat nu își dorește un partener de dialog social, ci doar să îndeplinească o formalitate prevăzută de lege…
Aşteptăm şi din partea voastră (n.r.celorlalţi angajaţi) propuneri cu privire la ce e de facut în continuare…”
Circa 150 de angajaţi ai First Bank (fosta Piraeus Bank) au protestat, la finalul săptămânii trecute, în faţa sediului central al băncii, nemulţumiţi de condiţiile oferite angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi. Aceştia au solicitat conducerii băncii să amâne disponibilizarea celor a 375 de angajaţi până după digitalizarea serviciilor bancare.
De asemenea, au solicitat majorarea numărului de salarii compensatorii pentru persoanele care urmează să fie disponibilizate, acordarea celui de-al 13-lea salariu şi acordarea bonusurilor pe anul 2018.
Conducerea FIRST BANK a spus la finalul săptămânii trecute:
„Respectăm drepturile angajaților noștri, inclusiv pe acela de a-și exprima opiniile privind planurile de viitor și strategia băncii. Avem însă responsabilitatea de a acționa astfel încât să asigurăm un viitor sustenabil al business-ului. Subliniem faptul că nici schimbările organizaționale propuse, nici investiția de 7,5 milioane de EURO în tehnologie, parte a strategiei noastre de digitalizare, nu afectează salariile actuale ale angajaților ci dimpotrivă, contribuie la un viitor durabil pentru bancă și angajații săi.
Începând cu 2019, cel de-al 13-lea salariu, precum și schemele de plata variabilă, oferite ca beneficii discreționare din partea Băncii, ce nu fac parte din contractul individual sau colectiv de muncă, se vor acorda corelat atât cu performanța individuală, cât și cu profitabilitatea Băncii. Prin aceste măsuri dorim să ne transformăm într-o organizație și mai dinamică, cu focus pe rezultate. Țintim un mediu de lucru de tip antreprenorial, competitiv, care să aducă beneficii atât angajaților, cât și clienților și companiei. Rămânem deschiși dialogului cu reprezentanții Sindicatului Piraeus Bank România, în cadrul întâlnirii stabilite pentru 18 martie”.