Update articol:
LIBERALIZAREA PIEŢEI DE GAZE VA AVEA LOC PESTE O SĂPTĂMÂNĂ

Sondaj Inscop: Jumătate dintre români nu au auzit de liberalizarea pieţei de gaze şi doar 5% spun că au informații suficiente cu privire la ce înseamnă și care sunt efectele acestui proces

În contextul iminentei liberalizări a pieței de gaze naturale, 48,8% dintre români au auzit că acest eveniment va avea loc începând cu 1 iulie 2020 şi doar 21,5% consideră că au informații suficiente cu privire la ce înseamnă și care sunt efectele liberalizării pieței de gaze, potrivit „Barometrului securității energetice – Iunie 2020”.  

50,2% nu au auzit de liberalizarea pieţei de gaze şi doar 5% dintre români consideră că au informații suficiente cu privire la ce înseamnă și care sunt efectele liberalizării pieței de gaze, în timp ce 77,6% apreciază că nu au informații suficiente. 0,9% nu știu sau nu răspund.

Peste jumătate dintre respondenți (52.2%) sunt de acord cu afirmația ”Rusia folosește livrările de gaz către UE ca să își impună voința în politica externă”, în timp ce 26,6% își exprimă dezacordul. Procentul non-răspunsurilor este 17.8%. 

În opinia a 61,1% dintre respondenți, în ultimii ani, atitudinea liderilor politici ai Ungariei față de România a fost una mai degrabă ostilă, în timp ce doar 24% apreciază atitudinea acestora ca fiind mai degrabă prietenoasă. 9% nu știu sau nu răspund.

Institutul de Științe Politice și Relații internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) prin Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) va prezenta astăzi a doua ediție a „Barometrului securității energetice – Iunie 2020”, bazat pe o amplă cercetare națională realizată de către INSCOP Research în colaborare cu think-tank-ul STRATEGIC Thinking Group. 

Barometrul Securității Energetice este un instrument anual de evaluare și analiză care își propune să măsoare percepții, atitudini și viziuni legate de politicile în domeniul energiei, analizate în contextul mai amplu al relațiilor internaționale.

A doua ediție a Barometrului Securității Energetice – Iunie 2020 măsoară evoluția comparativă a opiniilor populației referitoare la diverse teme evaluate în Prima ediție a Barometrului Securității Energetice – septembrie 2019, precum atitudinea față de schimbările climatice, percepția publică față de diversele surse de energie, raportarea românilor cu privire la proiecte strategice în domeniul energiei, la problema subvenționării consumatorilor vulnerabili de energie, atitudinea opiniei publice față de aliații euro-atlantici, mândria de a fi român, protejarea drepturilor minorităților, dar și teme noi precum liberalizarea pieței de gaz și electricitate, opiniile populației cu privire la Acordul Verde propus de Comisia Europeană, percepția asupra Uniunii Europene în contextul epidemiei de coronavirus, asupra acțiunilor Rusiei în domeniul energetic, atitudinea față de liderii politici ai Ungariei sau încrederea populației în diverse țări.

La evenimentul moderat de Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române, vor participa Virgil Daniel Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, Vasile Iuga, Răzvan Nicolescu, partener Deloitte și lider pentru Europa Centrală responsabil de industria gazelor naturale, petrolului și produselor chimice, Remus Ioan Ștefureac, director al INSCOP Research și coordonator al think tank-ului STRATEGIC Thinking Group și Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).

Barometrul Securității Energetice a fost realizat de Inscop Research (www.inscop.ro) în perioada 25 mai  – 5 iunie 2020  pe un eşantion de 1050 subiecţi reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1050 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/11/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

TERAPLAST SA (TRP) (27/11/2020)

Hotarari AGOA - 27 noiembrie 2020

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (27/11/2020)

Disponibilitate raport consolidat S1 2020

ALRO S.A. (ALR) (27/11/2020)

Vimetco Extrusion furnizor pentru una dintre cele mai sofisticate industrii