Update articol:

Sorin Constantinescu: Autoritățile vor să pună impozit pe retragerile jucătorilor, care va distruge industria jocurilor de noroc și va aduce mai puțini bani la buget

Surse din coaliția de guvernare susțin că autoritățile pregătesc un impozit de 40% în industria jocurilor de noroc. În prezent, câștigurile la jocurile de noroc sunt impozitate cu 1% până la o valoare de 66.750 de lei, cu 16% până la 445.000 de lei și cu 26% peste această sumă.

Expertul în jocuri de noroc Sorin Constantinescu susține că această măsură va încuraja activitatea la negru a industriei, va văduvi bugetul de stat de bani și vor fi afectați peste 40.000 de salariați din domeniul jocurilor de noroc.

Domnia sa ne-a spus:  “40% nu este un impozit pe câștig sau pe venitul câștigătorului, este un impozit pe cât retrage jucătorul. Dacă merg la cazinou cu 1.000 de lei, joc și am mai rămas cu 200 lei, statul vrea să îmi impoziteze cei 200, deci o pierdere, pentru că am pierdut 800.

Sau, de exemplu, la pariuri sportive, dacă  bag 100 de RON și plec acasă cu 200 de RON,  din cei 200 de roni, statul ia 80 de ron, iar eu iau 20. Deci practic ei iau 80% din câștigul meu și eu rămân cu 20.

Dacă ar fi un impozit pe câștig sau pe venit nu s-ar opune nimeni. Vorbim de jocuri de noroc, de distracție. Dacă vrei să joci sau să te distrezi e logic să plătești 40% pe cât câștigi, dar nu pe orice retragere.

Ar trebui să fie un impozit calculat pentru o anumită perioadă de timp, cum este impozitul pe venitul personal sau impozitul pe firme. Trimestrial, semestrial sau anual.

Pe un an de zile, cine joacă frecvent la jocuri de noroc în fiecare săptămână este clar pe pierdere. Matematic, probabilistic, nu ai cum să câștigi jucând în fiecare săptămână, timp de un an de zile.

Dar autoritățile vor să impoziteze acum retragerile jucătorilor care sunt zilnice, indiferent de câți bani am băgat. Și atunci vor omorî industria.

Industria jocurilor de noroc aduce la bugetul de stat peste un miliard de euro și are  45.000 de salariați. Va fi un dezastru. Vor rămâne 40.000 de oameni fără serviciu. Statul va pierde la buget un miliard. Jocurile de noroc dau bani și la Ministerul Culturii și la cinematografie, multă lume va avea de suferit.

Autoritățile nu vor stopa așa jocurile de noroc – acesta era unul din argumentele invocate de autorități că, prin această măsură, vor să descurajeze oamenii să joace. Ceea ce nu e adevărat.Cine joacă acum va juca și în continuare, doar că cei pe online o să joace pe site-uri din străinătate că e foarte ușor de jucat cu VPN, îți faci un ID că ești din Austria, nu din România . Iar statul nu va mai beneficia de bani la buget.

Totodată se încurajează lucrul la negru. În timpul pandemiei, pentru că au fost închise cluburile și turneele de poker s-au organizat tot felul de mini cazinouri la negru. Așa se poate face și acum. Statul încurajează doar partea de ilegalitate a jocurilor, criminalitatea și cămătăria. Nu există nici un argument care să justifice prostia de a impozita retragerile cu 40%.

Dacă ar fi o formulă în care să zică că se impozitează 40% din cât bagă omul minus cât scoate ar fi ok, este un impozit pe câștig. Dar nu este în regulă un impozit pe retragere.

Nu înțeleg ANAF care a venit cu propunerea asta, nu are nici un specialist să își dea seama că e o utopie și că nu se poate aplica în practică așa ceva? Doar că distrugi o industrie care aduce o grămadă de bani la buget.

Și nu descurajezi jocurile de noroc. Că acestea există din 1500-1600, de când s-a inventat ruleta în China. Și vor exista în continuare. Toate țările europene au legalizat jocurile de noroc și le controlează. În momentul când le trimiți în sfera la negru vei pierde orice control. Vor fi numai consecințe dezastruoase și negative pe termen lung”.

 

BVB | Știri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (21/05/2025)

Oferta publica voluntara de preluare Purcari de catre un Investitor Strategic

PATRIA BANK S.A. (PBK) (21/05/2025)

Litigiu in care este implicata societatea

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (21/05/2025)

Convocare AGOA 27 (30) iunie 2025