Update articol:

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA – Convocare a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 13 martie/14 martie 2024

In temeiul Hotararii  din data 05.02.2024, Consiliul de Administraţie al SSIF BRK FINANCIAL GROUP S.A., înregistrata la ORC Cluj sub nr. J12/3038/1994, CUI 6738423, cu sediul social în Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 119, (denumită în cele ce urmează “Societatea”), în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legii nr. 126 / 2018 privind  pietele de instrumente financiare şi ale reglementărilor ASF pentru aplicarea acesteia, precum şi cu prevederile actului constitutiv al Societății, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (folosită prescurtat în cele ce urmează sub denumirea “AGOA”), conform prevederilor legale şi ale actului constitutiv, pentru data de 13.03.2024, ora 12:00, la sediul societăţii, Cluj-Napoca, str. Moților nr. 119, jud. Cluj, pentru toți acționarii înregistraţi în registrul acţionarilor la sfâşitul zilei de 28.02.2024, stabilită ca dată de referinţă. În cazul neîndeplinirii condițiilor statutare sau a oricăror altor condiții de validitate, AGOA se va ține în data de 14.03.2024, ora 12:00, în acelaşi loc, având aceeaşi ordine de zi pentru toți acționarii înregistrați în registrul acționarilor la aceeaşi dată de referință.

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor va avea pe ordinea de zi următoarele puncte:

  1. Alegere a doi administratori avand in vedere expirarea mandatului Dlui Danila Robert Iulian si a Dlui Goia Gabriel la data de 27.04.2024. Noii administratori alesi isi vor exercita atributiile numai dupa obtinerea deciziei de aprobare emise de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara.
  2. Aprobarea completarii “Strategiei 2023-2028”.
  3. Informarea acționarilor cu privire la participatiile societatii precum si a imprumuturilor acordate societatilor unde detine participatii.
  4. Aprobareai deciziei referitoare la continuarea acordării, de către SSIF BRK FINANCIAL GROUP S.A., de împrumuturi și/sau a prelungirii celor deja existente în cazul Romlogic Technology S.A..
  5. Aprobareai deciziei referitoare la continuarea acordării, de către SSIF BRK FINANCIAL GROUP S.A., de împrumuturi și/sau a prelungirii celor deja existente în cazul GoCab Software S.A..
  6. Aprobarea datei de 29.03.2024 ca dată de înregistrare (ex-date 28.03.2024) a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adoptate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.
  7. Aprobarea mandatării, cu posibilitate de substitutie, a doamnei Ivan Monica-Adriana,  să efectueze toate procedurile şi formalităƫile prevăzute de lege, inclusiv modificarea actului constitutiv pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor Adunării, să depună şi să preia acte şi să semneze în acest scop în numele Societății, în relaƫia cu Registrul Comerƫului, ASF, BVB, precum şi cu alte entităƫi publice sau private.

La Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor sunt îndreptățiti să participle şi să voteze toți acționarii înregistrați la sfârşitul zilei de 28.02.2024 stabilită ca dată de referință.

Accesul acƫionarilor îndreptățiți să participe la “AGOA”, este permis prin simpla probă a identităƫii acestora, făcută în cazul acționarilor persoane fizice cu actul de identitate, iar în cazul acționarilor persoane juridice şi a acționarilor persoane fizice reprezentate, cu procura specială sau generală, dată persoanei fizice care-i reprezintă şi actul de identitate al reprezentantului. Formularul de procură poate fi obținut de la sediul Societății începând cu data de 08.02.2024 şi de pe site-ul www.brk.ro, fiind disponibil atât în limba română cât şi în limba engleză.

Procura specială sau generală se va întocmi în trei exemplare originale (unul pentru societate, unul pentru mandant, unul pentru mandatar). Procurile şi o copie a actului de identitate sau a certificatului de înregistrare şi a certificatului constatator eliberat de registrul comerțului sau orice alt document emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 3 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale) vor fi depuse/transmise în original la sediul Societății sau transmise prin e-mail până la data de 11.03.2024 ora 12, la adresa de email office@brk.ro  .

În cazul procurii speciale acordată de către un acționar unei instituții de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va fi semnată de respectivul acționar şi va fi însoțită de o declarație pe proprie raspundere dată de instituția de credit care a primit împuternicirea de reprezentare prin procura specială, din care sa reiasă că:

– instituƫia de credit prestează servicii de custodie pentru respectivul acționar,

– instrucțiunile din procura specială sunt identice cu instrucțiunile din cadrul mesajului SWIFT primit de instituția de credit pentru a vota în numele respectivului acționar,

– procura specială este semnată de acționar.

La data adunării, la intrarea în sala de şedință a adunării generale, reprezentantul desemnat va preda originalul procurii, în cazul în care aceasta a fost transmisă prin e-mail cu semnatura electronica încorporata, şi o copie a actelor sale de identificare.

Unul sau mai mulți acționari, reprezentând individual sau împreună cel putin 5% din capitalul social, au dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a Adunărilor Generale.

Propunerile privind introducerea de puncte noi pe ordinea de zi a adunării generale, respectiv proiectele de hotărâri pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale, vor fi însoțite de copiile actelor de identificare ale inițiatorilor. Acestea se referă la actele de identitate (buletin/carte de identitate) în cazul persoanelor fizice şi certificatele de înmatriculare şi constatatoare sau orice alt document emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 2 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale) indicând deținătorii calității de reprezentanți legali pentru persoanele juridice acționari ai Societății. Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal întocmite într-o limbă straină alta decât limba engleză vor fi însoțite de o traducere realizată de un traducator autorizat, în limba română sau în limba engleză, iar constatarea calităƫii de reprezentant legal se va face în baza listei acƫionarilor pusă la dispoziƫie de către Depozitarul Central. Propunerile vor fi depuse la sediul Societăƫii până cel târziu la data 23.02.2024, ora 17.00, în plic închis, cu menƫiunea scrisă în clar şi cu majuscule “PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR” sau transmise şi prin e-mail, cu semnatură electronică încorporată conform Legii nr.455/2001, privind semnatura electronică, în acelaşi termen la adresa: office@brk.ro, menƫionand la subiect “PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR”.

Se aduce la cunostința acționarilor că în ceea ce priveste propunerile privind introducerea de puncte noi pe ordinea de zi a adunării, este necesar ca pentru fiecare punct propus de inițiatori să existe o justificare sau un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală.

Ultima variantă actualizată a procurilor şi buletinelor de vot prin corespondenƫă va fi disponibilă pe siteul societății începând cu data de 27.02.2024, ora 17.00.

Fiecare acționar are dreptul să adreseze Consiliului de Administraƫie întrebări în scris înaintea datei de desfăşurare a adunării generale, privind punctele de pe ordinea de zi, conform art 198-199 din Regulamentul ASF nr. 5/2018. Raspunsul se consideră dat dacă informația solicitată este publicată pe pagina de internet a societății.

Acționarii înregistrați la data de referință în registrul acționarilor, au posibilitatea de a vota prin corespondență, înainte de data sedinței adunărilor prin utilizarea formularului de vot prin corespondenƫă. Formularul de vot prin corespondență, impreuna cu copia actului de identitate şi/sau a certificatului de înregistrare şi a certificatului constatator emis de ORC sau orice alt document al acționarului, emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 3 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale) vor fi transmise Societății, în original, la sediul acesteia sau prin e-mail, cu semnatura electronică extinsă, încorporată conform Legii nr. 455/2001, la adresa de email office@brk.ro, până la data de 11.03.2024 ora 12.00. Formularele vor fi redactate fie în limba română fie în limba engleză. Acționarii care au votat prin procuri speciale sau buletine de vot prin corespondență îşi pot modifica opțiunea inițială de vot sau mijlocul de exprimare a votului, fiind considerat valabil ultimul vot exprimat şi înregistrat până în data 11.03.2024, ora 12.00.

În situația în care acționarul care şi-a exprimat votul prin corespondență participă personal sau prin reprezentant la adunarea generală, votul prin corespondență exprimat pentru acea adunare generală va fi anulat. În acest caz, va fi luat în considerare doar votul exprimat personal sau prin reprezentant.

Formularele de buletin de vot prin corespondență, formularele de procuri speciale (ambele disponibile în limba română şi în limba engleză), documentele şi materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi, inclusiv proiectele de hotărâri, se pun la dispoziția acƫionarilor începând cu data de 08.02.2024, ora 17.00 pe website-ul societății la adresa www.brk.ro şi la sediul societății din Cluj-Napoca, str. Moților nr. 119.

Candidatii la functia de administrator isi vor depune cererile de candidatura, insotite de documentele de mai jos , la secretariatul societatii in original pana in data de 23.02.2024 ora 17:00. Lista candidatilor si Curriculum Vitae al acestora vor fi publicate pe pagina de internet a societatii putand fi completata si consultata de actionari. Candidatii vor fi inscrisi pe buletinele de vot in ordine alfabetica, iar in urma votului secret, se declara ales primul administrator in ordinea descrescatoare a numarului de voturi. In cazul egalitatii de voturi pentru administratorul de pe locul 1, se va proceda la un tur de scrutin pentru partajare, fiind declarat ales administratorul cu numarul cel mai mare de voturi. In vederea avizarii de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, candidatii la functia de administrator trebuie sa indeplineasca cumulativ toate criteriile si conditiile prevazu e de Legea nr. 31/1990 republicata si de Regulamentul ASF nr. 1/2019.

Orice actionar indiferent de participația deținută în capitalul social, precum și administratorii Societății poate face in scris propuneri de candidati – persoane fizice – pentru ocuparea pozitiei vacante de membru in Consiliul de Administratie al BRK Financial Group SA, până la data de 23.02.2024, ora 17:00 Propunerile vor cuprinde urmatoarele documente:

a) Propunerea propriu-zisa, care poate mentiona un candidat pentru functia de membru in Consiliul de Administratie al BRK Financial Group SA, sub semnatura autorizata, unde e cazul;

b) Copia actului de identitate, a cărei conformitate cu originalul este certificată prin semnătură olografă de către posesorul actului de identitate;

c) Curriculum Vitae al candidatului, actualizat, datat si semnat, in original ( in format Europass), în care se precizează studiile și cursurile de formare relevante, experiența profesională, inclusiv denumirea tuturor organizațiilor pentru care a lucrat/lucreaza candidatul, natura și durata atribuțiilor îndeplinite, în special în ceea ce privește activitățile care prezintă relevanță pentru funcția de administrator; în cazul funcțiilor deținute în ultimii 10 ani, atunci când se descriu activitățile respective trebuie să se specifice detalii despre toate competențele delegate, competențele de decizie la nivel intern și domeniile de activitate aflate sub controlul candidatului sau după caz, în care a activat; dacă este cazul, se menționează autoritatea de supraveghere a entităţilor în cadrul cărora candidatul a desfăşurat activitate;

d) Copia actului de studii și a altor certificate relevante deținute, certificate pentru conformitate de către candidat;

e) Declaratie pe propria raspundere ca indeplineste conditiile legale si statutare pentru a detine calitatea de administrator, semnata in original;

f) Declarația pe proprie răspundere a candidatului completată cu informațiile prevăzute în anexa nr.1 la Regulamentul ASF nr. 1/2019

g) Certificatul de cazier judiciar și certificatul de cazier fiscal în termenul de valabilitate legal sau alt document echivalent eliberat de autorităţile competente din ţara în care are stabilit/stabilită domiciliul și/sau reşedinţa, precum și din statul de origine, în cazul în care domiciliul/reședința se află în alt stat decât cel de origine; pentru persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în România de mai puţin de 3 ani se prezintă şi certificatul de cazier judiciar și fiscal sau alt document echivalent eliberat de autorităţile competente din ultimele ţari în care au avut anterior stabilit/stabilită domiciliul și/sau reşedinţa

h) Lista cu persoanele care pot oferi de referințe, scrisori de recomandare referitoare la reputația și experiența persoanei evaluate, incluzând și datele de contact ale acestora

i) Declaratie pe propria raspundere cu privire la conflictul de interese

Lista cuprinzând informații cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de administrator se află la dispoziția acționarilor putând fi consultată şi completată de aceştia, pe website-ul societății www.brk.ro în secțiunea Relații Investitori.

Documentele prevazute intr-o limba straina, alta decat limba engleza (cu exceptia actelor de identitate valabile pe teritoriul Romaniei), vor fi insotite de traducerea realizata de catre un traducator autorizat in limba romana sau in limba engleza.

Consiliul de Administrație recomandă acționarilor să consulte materialele suport pentru AGOA, disponibile pe site-ul www.brk.ro incepând cu data publicarii Convocatorului in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a.

Dănilă Robert Iulian
Preşedintele Consiliului de Administraţie

BVB | Știri BVB

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (08/11/2024)

Decizia CA cu privire la consolidarea valorii nominale a actiunilor Companiei

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/11/2024)

Structura actionariat la data de 31 octombrie 2024