Starea de urgenţă a fost prelungită cu 15 zile în Washington, în urma violenţelor de azi noapte, conform deciziei primarului, relatează BBC.
“Numeroase persoane au venit în Districtul Columbia înarmate şi cu scopul de a se implica în violenţe şi în acte de distrugere şi s-au şi implicat în astfel de acţiuni. Au folosita substanţe chimice iritante, cărămizi, sticle şi arme”, a declarat primarul Muriel Bowser.
În baza stării de urgenţă, vor putea fi utilizate resurse suplimentare pentru a-i proteja pe locuitori, inclusiv pentru instituirea stării de asediu şi extinderea serviciilor de urgenţă.
Ordinul este valabil până în 21 ianuarie, la ora 15:00, la o zi după instalarea în funcţie a lui Joe Biden ca preşedinte SUA.
Washingtonul se află deja sub stare de asediu de miercuri de la ora 18:00 până la 6:00 dimineaţa, iar zeci de oameni au fost arestaţi pentru încălcarea restricţiilor.
Liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a condamnat cu forţă evenimentele care au avut loc miercuri la Capitoliul SUA şi a imputat responsabilitatea pentru acestea preşedintelui Donald Trump, potrivit CNN.
“Acest templu al democraţiei a fost profanat”, a spus el, luând cuvântul la câteva minute după reluarea şedinţei Senatului, întreruptă de violenţe. “Va fi o pată asupra ţării noastre, nu chiar aşa de uşor de îndepărtat, moştenirea cumplită, de neşters, a celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Fără îndoială cel mai prost”, a adăugat senatorul de New York, citat de Agerpres.
Chuck Schumer – care va conduce Senatul cu începere de la 20 ianaurie după victoria a doi democraţi marţi în Georgia – a vorbit apoi despre rolul direct al preşedintelui Trump în atacul mulţimii împotriva Capitoliului.
“Ziua de 6 ianuarie va fi de acum încolo una din cele mai sumbre ale istoriei americane recente, un ultim avertisment adresat naţiunii noastre în legătură cu consecinţele unui preşedinte demagog”, a adăugat el.