Update articol:

Statele Unite: Camera Reprezentanţilor a aprobat planul de relansare economică de 2.000 miliarde de dolari

Guvernul american a reprezentat 1,4 trilioane de dolari din totalul emisiunilor generale ale datoriilor la nivel mondial în aprilie și 1,2 trilioane de dolari în martie. Guvernul american a reprezentat 1,4 trilioane de dolari din totalul emisiunilor generale ale datoriilor la nivel mondial în aprilie și 1,2 trilioane de dolari în martie. (sursa Pixabay)

Camera Reprezentanţilor a adoptat vineri planul istoric convenit de republicani şi democraţi pentru a ajuta economia americană să facă faţă crizei economice cauzate de pandemia de coronavirus şi să evite intrarea într-o recesiune de durată, informează AFP şi Reuters.

Preşedintele Donald Trump susţine acest plan, cel mai vast adoptat vreodată în Statele Unite, care va mobiliza 2.000 de miliarde de dolari. Acesta trebuie să fie promulgat de Casa Albă înainte de a intra în vigoare. Trump a anunţat că îl va semna la ora 4 p.m. EDT (20:00 GMT), potrivit Agerpres.

Venind de pe întregul teritoriul al Statelor Unite, mulţi aleşi ai Camerei, cu majoritate democrată, s-au întors la Washington special pentru a vota aceste măsuri, aprobate deja în unanimitate de Senat (96-0) în noaptea de miercuri spre joi.

Planul prevede ajutoare distribuite direct americanilor, aproape 400 de miliarde de dolari asistenţă pentru întreprinderile mici şi 500 de miliarde de dolari în sprijinul companiilor mari, care vor fi monitorizate de un controlor general, 100 de miliarde de dolari sunt destinate spitalelor şi 30 de miliarde de dolari sunt alocaţi pentru finanţarea cercetărilor privind vaccinurile şi tratamentele pentru Covid-19. Sume consistente sunt alocate şi sectorului aerian, inclusiv de transport marfă.

”Acest plan va reprezenta cel mai mare program de ajutor din istoria Statelor Unite destinat economiei reale”, a declarat marţi seară consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow. ”Avem nevoie urgent de această lege pentru a întări economia, a injecta lichidităţi şi a stabiliza pieţele financiare pentru a traversa această perioadă dificilă”, a adăugat el într-o conferinţă de presă la Casa Albă.

Joi, Statele Unite au depăşit China şi Italia ca ţara cu cele mai multe cazuri de coronavirus – peste 87.000 de îmbolnăviri şi peste 1.300 de decese, potrivit Reuters.

BVBStiri BVB

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (25/05/2020)

Reluare tranzactionare - ora 09:45 - conform Decizie ASF nr. 617/22.05.2020

VES SA (VESY) (22/05/2020)

Litigiiu la 22.05.2020

TERAPLAST SA (TRP) (22/05/2020)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni