Update articol:

Statele Unite critică Ungaria pentru legea privind “protecţia suveranităţii naţionale”

Viktor Orban Viktor Orban/ Sursa foto: Facebook

Statele Unite au denunţat miercuri legea ungară privind “protecţia suveranităţii naţionale”, considerând-o “incompatibilă cu statul de drept”, transmite AFP.

Parlamentul Ungariei a adoptat săptămâna trecută o serie de măsuri prin care se înfiinţează o autoritate de supraveghere responsabilă cu împiedicarea “interferenţelor străine” în procesul electoral şi se instituie pedepse cu închisoarea.

Menit să “protejeze suveranitatea” Ungariei, acest pachet legislativ este perceput de criticii prim-ministrului naţionalist Viktor Orban ca o nouă ofensivă de a reduce la tăcere forţele de opoziţie.

“Statele Unite sunt preocupate de decizia guvernului ungar de a promulga astăzi o nouă lege care oferă guvernului ungar instrumente draconice ce pot fi folosite pentru a intimida şi pedepsi persoane ale căror opinii nu sunt împărtăşite de partidul la putere” Fidesz, a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller, citat într-un comunicat de presă.

“Această nouă lege este incompatibilă cu valorile noastre comune ale democraţiei, libertăţii individuale şi statului de drept”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Mai multe ONG-uri pentru drepturile omului, inclusiv Amnesty International, au denunţat dorinţa guvernului ungar de a “reduce la tăcere vocile critice” prin adoptarea acestei legi.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (18/09/2026)

Finalizarea achizitiei a 99,99% din capitalul social al Elcomex IEA S.A.

Turbo Long Certificate on One United Properties SA (RBONETL15) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

Turbo Long Certificate on Sphera Franchise Group SA (RBSFGTL10) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (18/09/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014