Update articol:

Statele Unite ies oficial din Pactul Global pentru Mediu, pe fondul incertitudinii în urma alegerilor

sursa Pixabay

Statele Unite au ieşit oficial miercuri din Acordul de la Paris, respectând o promisiune de mai mulţi ani a preşedintelui republican Donald Trump de a retrage al doilea cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră din lume din Pactul Global pentru Mediu de luptă împotriva schimbărilor climatice, notează Reuters, potrivit Agerpres.

Rezultatul confruntării electorale strânse din Statele Unite va determina pentru cât timp, notează sursa citată. Rivalul democrat al lui Trump, Joe Biden, a promis că se va alătura din nou acordului dacă va fi ales.

“Retragerea SUA va lăsa un decalaj în regimul nostru şi în eforturile globale pentru a atinge obiectivele şi ambiţiile Acordului de la Paris”, a declarat Patricia Espinosa, secretar executiv al Convenţiei-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC).

Statele Unite rămân în continuare parte a UNFCCC. Espinosa a spus că organismul va fi “gata să asiste Statele Unite în orice efort pentru a se alătura din nou Acordului de la Paris”.

Trump şi-a anunţat prima dată intenţia de a retrage Statele Unite din pact în iunie 2017, susţinând că acesta ar submina economia americană. Dar el nu a putut să facă acest lucru oficial până acum din cauza cerinţelor acordului.

Această plecare face din Statele Unite singura ţară din 197 de semnatari care se retrage din acord, încheiat în 2015. Casa Albă, în timpul mandatului lui Barack Obama, se angajase să reducă emisiile Statelor Unite cu 26-28% până în 2025 faţă de nivelurile din 2005, în cadrul acordului.

În linii mari, Biden este aşteptat să urmărească aceste obiective dacă va fi ales. El a promis că va atinge emisii zero nete până în 2050 în conformitate cu un plan de 2 miliarde de dolari pentru transformarea economiei.

Potrivit Grupului Rhodium, sub un al doilea mandat al administraţiei Trump, se aşteaptă ca emisiile SUA să crească cu peste 30% până în 2035 de la nivelurile din 2019.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă cred că lumea trebuie să reducă puternic şi rapid emisiile pentru a evita cele mai catastrofale efecte ale încălzirii globale. China, Japonia, Coreea de Sud şi Uniunea Europeană şi-au intensificat recent obiectivele de reducere a emisiilor de carbon

BVBStiri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (26/11/2020)

Vega Ploiesti, 115 ani de performanta in industria de rafinare

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (25/11/2020)

Comunicat privind aprobarea de catre ANRE a Planului de Dezvoltare SNT 2020-2029

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (25/11/2020)

Convocarea AGOA din data de 6/7 ianuarie 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (25/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN, SDTS si EFSA