Administrația Trump are în vedere dublarea tarifelor planificate pentru importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari, îndemnând Beijingul să se întoarcă la masa negocierilor, au spus trei surse citate de Bloomberg.
Statele Unite au impus tarife de 25% pentru produse chinezeşti de 34 miliarde de dolari (maşini de spălat, panouri solare, oţel şi aluminiu), la începutul lunii iulie, iar perioada de revizuire pentru alte produse de 16 miliarde de dolari s-a încheiat la 31 iulie. Președintele Donald Trump a amenințat să ridice de la 10% la 25% taxele pentru bunuri de 200 de miliarde de dolari, într-un anunț, în zilele următoare, a dezvăluit una dintre surse.
Totodată, secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, şi vicepremierul chinez Liu He discută modalităţi de reluare a negocierilor comerciale bilaterale.
Disponibilitatea pentru discuţii în acelaşi timp cu ameninţări cu consecinţe grave pun presiuni şi mai mari asupra relaţiilor dintre cele mai mari două economii ale lumii.
Anul trecut, Statele Unite au înregistrat în comerţul cu China un deficit de 376 de miliarde de dolari, pe care preşedintele Donald Trump s-a declarat hotărât să îl reducă.
Acesa este nemulţumit şi de transferul de tehnologii americane implicat de constituirea unor firme mixte americano-chineze, pentru afaceri pe piaţa chineză.