Update articol:

Surse Digi24: Procurorii DNA ridică documente de la sediul din București al companiei internaționale Oracle

Sorin Mândruţescu, directorul Oracle România, a declarat, prin avocatul său, Alexandru Chiciu, că procurorii au descins la locuința sa și că are toată deschiderea pentru a colabora cu aceștia

 

Procurori DNA ridică, miercuri, documente de la sediul din București al companiei internaționale Oracle, a anunțat postul Digi24 citând surse judiciare. Potrivit informațiile transmise de sursa citată, perchezițiile vizează un posibil caz de corupție în mediul privat.

Digi 24 susţine că ar fi vizat chiar CEO-ul companiei Sorin Mîndruţescu, care ar putea fi adus în această seară la audieri la DNA. Se pare că procurorii ar fi efectuat percheziţii și la casa acestuia.

În exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, Sorin Mândruţescu, directorul Oracle România, a declarat, prin avocatul său, Alexandru Chiciu,  că procurorii au descins la locuința sa și că are toată deschiderea pentru a colabora cu aceștia: ”La acest moment, nu pot face niciun comentariu întrucât nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor și ca voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămâne rezervat cu declarațiile, apreciind ca ele trebuie făcute doar în cadru instituțional”.

Potrivit procurorilor, citaţi de Digi 24, ar fi vizate contracte acordate de companie în schimbul unei mite foarte mari. Ar fi unul dintre rarele cazuri investigate de procurori care vizează acte de corupție între companii private.

Pe 18 iulie, Franklin Templeton, administratorul FP, a anunțat că Sorin Mihai Mîndruțescu, care a ocupat funcția de membru în Comitetul Reprezentanților Fondul Proprietatea (“Comitetul”) din septembrie 2010 și de Președinte al Comitetului din aprilie 2012, nu va candida pentru un nou mandat. Potrivit FT, decizia a fost rezultatul dorinței sale exprese de a respecta standardele riguroase de guvernanță corporativă ale London Stock Exchange, unde Fondul Proprietatea este listat pe piața secundară din 2015, care prevăd că un membru al Consiliului unei societăți listate la bursă nu poate fi considerat independent dacă a ocupat această funcție pentru mai mult de nouă ani.

BVBStiri BVB

COMPA S. A. (CMP) (26/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE12-13.11.2020

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23.10.2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/10/2020)

Structura actionariat la data de 16 octombrie 2020