Update articol:

Surse: Ministerul Transporturilor a schimbat conducerea Portului Constanţa

Ministerul Transporturilor a convocat pe repede înainte acţionarii pentru a schimba conducerea Portului Constanţa, potrivit surselor noastre. Noii membrii ai Consiliului de  Administraţie sunt Paris Adrian, Crisbăşianu Adrian, Mihail Mihai, Enache Bogdan, Gabriela Murgeanu.

Fondul Proprietatea,acţionarul minoritar al companiei, ne-a confimat informaţia că statul român, prin MT, a convocat această AGA. Oficialii FP ne-au transmis: “FP se asigură ca drepturile acționarilor minoritari sunt respectate și aplicate prin participarea la AGA. Vom participa așadar la AGA”.

Statul român avea nevoie de 100% participare la AGA pentru a trece punctele de pe ordinea de zi, în condiţiile în care a făcut convocarea foarte târziu.

Compania este administrată de un consiliu de administraţie compus din 7 membri. Consiliul de administraţie al companiei este ales de adunarea generală a acţionarilor.

Până astăzi, Consiliul de Administraţie al Portului Constanţa era format din  parte: Elena PETRASCU, presedinte, membru definitiv (începând cu data de 17.12.2018), Gabriela MURGEANU, membru definitiv  (începând cu data de 16.04.2018), Daniela SERBAN, membru definitiv (DIRECTOR ECONOMIC incepand cu data de 20.06.2012, membru CA incepand cu data de 17.12.2018), Ghiorghe BATRINCA, membru definitiv (incepand cu data de 17.12.2018), Mircea BURLACU, membru definitiv (incepand cu data de 17.12.2018), Constantin CHIRILA, membru provizoriu – incepand cu data de 27.01.2020, Catalin Diaconu, membru definitiv  – incepand cu data de 05.02.2021.

Compania Naţională de Administrare a Porturilor Maritime Constanţa a înregistrat, anul trecut, un profit brut de aproape 170 milioane de lei, faţă de 130 milioane de lei, în 2019, în creştere cu 30,3% comparativ cu cel din anul anterior.

Conducerea Portului Constanţa, contestată în instanţă de FP, a reuşit să obţină, anul trecut, un profit brut de 170 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de 2019

 

BVB | Știri BVB

Turbo Certificates on Natural Gas Future (RBNAGTL2) (04/12/2023)

Notificare Raiffeisen Bank International AG referitoare la certificatul RBNAGTL2

Sphera Franchise Group (SFG) (04/12/2023)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB TLV TURBO LONG 11.5999995/1.7859/1.8290 (EBTLVTL4) (04/12/2023)

Reluare tranzactionare - ora 16:55 - Notificare Erste Group Bank AG suspendare limita variatie

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (04/12/2023)

Rascumparare actiuni proprii in perioada 27-29.11.2023