Update articol:

Termenul de obţinere a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă, prelungit până pe 15 iunie 2020

Noul termen limită de obţinere a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă (CSU) a fost prelungit până pe data de 15 iunie 2020, iar acestea se vor elibera luând în calcul ca referinţă şi luna mai, a anunţat Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, într-un comunicat de presă.

“Noutatea este că Certificatele CSU se vor elibera luând în calcul ca referinţă şi luna mai, prin urmare raportarea cuprinde acum lunile martie, aprilie şi mai, iar termenul final pentru eliberarea lor este 15 iunie. Am luat aceste decizii în urma dialogului neîntrerupt purtat cu operatorii economici în această perioadă, deoarece această iniţiativă de sprijin a fost demarată ca răspuns la nevoile lor şi ea trebuie să răspundă cât mai multor companii în dificultate”, susţine ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Actualul Ordin modifică Ordinul ministrului Economiei nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2.

Prevederile se regăsesc, deja, pe platforma http://prevenire.gov.ro şi de acestea pot beneficia operatorii economici care accesează aplicaţia pentru obţinerea unui CSU.

Conform noului Ordin al ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Certificatele de Situaţie de Urgenţă se acordă operatorilor economici care au înregistrat închiderea totală sau parţială a activităţii ca urmare a efectelor deciziilor autorităţilor publice competente pe perioada stării de urgenţă sau diminuări ale veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% în lunile martie, aprilie sau mai 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020.

BVBStiri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (27/05/2020)

Hotarari AGOA-AGEA 26.05.2020

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (26/05/2020)

Precizari privind completarea ordinii de zi a sedintelor AGA 12(15).06.2020

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (26/05/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGA 12.06.2020

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (26/05/2020)

Clarificari privind A.G.O.A. din 28.04.2020