Update articol:

TransferGo lansează opțiunea de transfer direct pe cardul destinatarului. Volumul tranzacțiilor pe relația cu Romania a crescut cu 25% în primul semestru din 2020

TransferGo, compania de transferuri online internaționale rapide, lansează opțiunea de transfer direct pe cardul bancar, ca facilitate suplimentară față de trimiterea fondurilor în contul IBAN. Măsura face transferul de bani mai simplu, fiind nevoie doar de datele de pe cardul de debit/credit pentru realizarea operațiunii, potrivit unui comunicat de presă.

Mă bucur să observ că, în această perioadă incertă, TransferGO devine aplicația preferată a clienților români din străinătate care trimit bani acasă. Volumul și numărul de tranzacții  cresc constant de la lună la lună în toate coridoarele către România, iar de la începutul anului am înregistrat o evoluție pozitivă cu 25%. Mai mult, românii se numără printre cei mai fideli clienți ai noștri, care folosesc lună de lună serviciile noastre”, afirmă Marius Nedelcu, Director of Brand Marketing & Market Expansion TransferGo.

Acesta mai apreciază că cele mai importante creșteri pe relația cu România s-au înregistrat cu Marea Britanie, Germania și țările nordice. Recent, TransferGO a primit o finanțare de 10 milioane de dolari, după ce a înregistrat o creștere puternică de 30% în timpul măsurilor de izolare socială. În prezent, numărul clienților TransferGO a depășit două milioane.

TransferGO a capitalizat tendința observată în țările emergente de a “sări” peste serviciile bancare clasice, de la numerar, direct la aplicațiile instalate pe smartphone. Astfel, țări precum India, Turcia, Ucraina sau Nigeria au înregistrat creșteri semnificative. În plus, îngrijorările privind folosirea cash-ului și măsurile de izolare au determinat multe persoane să renunțe la serviciile de transfer clasice, bazate pe cash. TransferGO și-a lansat recent serviciile pe 11 noi piețe, inclusiv Japonia, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Singapore și Ghana. Această extindere reprezintă dublarea pieței în Asia și Africa, dincolo de baza inițială care a fost Europa.

BVBStiri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (05/08/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (04/08/2020)

Modificare rata dobanda cupon 45

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (04/08/2020)

Modificare rata dobanda cupon 49

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/08/2020)

Notificare Voltinvest - Indice de alocare pentru oferta publica de cumparare actiuni SIF5